Fantinel Independent Prosecco 2016

Genul acesta de vinuri sunt periculoase pentru sanatate: se beau prea repede! 
E o licoare ademenitoare chiar plecand de la ambalaj, dar care, din fericire, confirma impresia in continut. 
Fin, cu perlare energica si de lunga durata, cu aromatica curata de mere golden, usor floral si ierbos, gust plin, robust, final usor mineral, usor amarui, amintind de pulpa de grepfrut.  
Deci, daca sunteti pusi pe fapte mari, ca sa nu suferiti de vinum interruptus, eu zic sa luati doua, ca vorba aia, intre doua nu te ploua. 
Desi nu pun pariu ca n-o sa fie nevoie de ibuprofen a doua zi.

Italia, DOC Prosecco, 12%, ~45 lei, 85 pct

La vin 1 Decembrie este 17. Sau chiar mai mult! *

Vine acuș 1 Decembrie, când ne vom simți mai români decât de obicei, cel putin formal!
Patriotul din noi cere pe masă un vin neaoș, românesc! Mărturisesc că sărbătoarea națională e de mai mulți ani, pentru mine, prilej de alegere a unui vin pur românesc, adică făcut din soiuri strămoșești. Bine, asta pe lângă gândurile pioase înălțate către eroii neamului, citate din Eminescu, sarmale și celelalte treburi sfinte.

Stăm și ne uităm la raftul cel lung de vinuri, ca la o colecție de artă contemporană din care nu înțelegem nimic, temători că nu pricepem, dar și doritori de nou, căci suntem oameni de bonton, ce Dumnezeu, deschiși la minte! Ei, stați pe pace, eu sunt aici să vă ajut! Nu cu arta contemporană, care sincer mă cam sperie și pe mine.

Feteasca neagră e portdrapel. Adică dacă ar fi să îngropăm vreo cutie cu comori pentru arheologii extratereștrii de peste un milion de ani, în care sa ne punem suflețelul național, pe lângă o copie după Luceafărul, un ciob din Columna lui Traian, o rețetă de bulz, o ie frumos împăturită și un dvd cu cele mai frumoase goluri ale lui Hagi, ar trebui sa stea și o sticlă de Fetească neagră!
Fie că acum 140 de ani nu știa nimeni de ea, în afară de cei din Moldova de nord. Detalii! Până la urmă, nici România nu exista acum 140 de ani (Regatul României a fost recunoscut după Războiul de independență, în 1881). Vinul ar trebui să fie de corpolență medie, adică gustativ nici Pacală, dar nici Greuceanu, cu taninuri fine, și cu arome în primul rând de prune, apoi mure, uneori vișine, condimente ca scorțișoara, vanilia si piperul (mai ales dacă e baricat, adică maturat în butoaie de stejar). Prună, da? Ce fruct poate fi mai românesc decât pruna?

Înainte să-i dăm drumul, fac precizarea că aceste mențiuni sunt din portofoliu Selgros Galați. Alte magazine Selgros, din zone mai dezvoltate dpdv Horeca, pot fi mai abundente cu varietatea vinului. Sau nu :)
Oricum, spre să apreciați că am surprins vinurile în fotografii ca un David Attenborough, adică în habitatul lor natural. Asa ca imaginați-vă că vorbesc în șoaptă, ca să nu le sperii.

Priviți aceste exemplare premium, fiecare cu un pedigree respectabil. Chiar dacă unii wineloveri versați ar putea clipi când vine vorba de Vincon sau Sîmburești, producatori de volum, nu întotdeauna de calitate mare, aceste două etichete sunt de toată lauda, credeți-mă!

Apoi cam la jumătate de preț, foarte demne a fi menționate stau și: 

Budureasca și Oprișor sunt mai moderne și mai ușor de înțeles, fără ca asta să fie un defect. Însă sunt ușor în altă clasă față de precedentele.  

În selecționata națională ar putea fi un Negru de Drăgășani de la Isărescu, deși după veștile din zilele astea, BNR nu-i tocmai popular. Dar vinul n-are nicio vina. Nu-i cel mai bun Negru de pe piață, dar nici cel mai rău. Negru de Drăgășani e pur românesc, dar din alte motive decât barba lui Burebista. Adică la unele vinuri naționalitatea e îndoielnică, iluzorie, fie pentru că sunt clone rebele ale strugurilor larg răspândiți, fie pentru că săracele plantele nu prea cunosc granițele vremelnice ale oamenilor, încăpățânându-se să crească în același loc și după ce frontierele se modifică. În cazul Negrului știm sigur că e de-al nostru pentru că s-a născut abia în 1993 la Stațiunea de cercetări Drăgășani, fiind o încrucișare din venerabilul Negru vârtos (aproape dispărut din cultura azi) și Saperavi, strugurele georgian.  Vinul obținut oferă o corpolență medie, cu arome de cireșe, afine și condimente.

Cam în aceeași situație de manufactură se găsește și Șarba, reprezentă competent de:

Șarba s-a născut în Vrancea, rod al cercetătorilor de la Stațiunea de cercetare de la Odobești, fiind o încrucișare între Tămâioasa românească și Riesling italian. Ideea de bază, bine pusă în practica de Crama Gîrboiu a fost aceea de obține un vin sec, puternic, dar cu aromatica specifică Tămâioasei. Cred că au reușit, rămâne să testați și dumneavoastră realizarea.

Bun și așa ajungem la Feteasca albă. Unii zic că e ruda cu cea neagră, dovezi mai noi spun că nu. Are mai puțină importanță. Pentru publicul larg e cam la fel cu întrebarea dacă mărul golden e înrudit cu idared. Cui îi pasă? Oricum, veche varietate, atestată documentar încă de la începutul secolului 19, însa în cultură Dumnezeu știe de când. Poate chiar știe, atât de veche poate fi! Vin fără aromă deosebită, însă fin, cu aciditate, de modă veche. Știți cum e, briz-brizuri se mai găsesc, se pot și cumpăra, dar stil și finețe naturală...nu! 

Ce am descoperit în raft? 

Cramele Halewood oferă o varianta modernă, chiar elevată prin ușorul contact cu baricul. Tot de aici e recomandabilă și Tămâioasa, vinificată în sec. Apropos, vinificarea în sec sau demi e un trend recent și binefăcător industriei. E interesant cum se capturează aromatica specifică, îndrăgită de toți românii, într-un vin cu rest de zahăr scăzut, mult mai băubil convivial și chiar mai sănătos.
În această tendință trebuie menționați în primul rând și (care erau întâmplător colegi de raft, alăturați de oltenitatea lor): 

Dacă veni vorba de aromatice
Și așa ajungem la Busuioacă și Grasă, două varietăți moldovenești de la vest de Prut arhicunoscute. Atât Tămâioasa cât și Busuioaca par a fi înrudite și împreună fac parte din marea familie a Muscaturilor, răspândită peste tot în Europa. Grasa însă are destinul ei. Legenda spune că vine din Ungaria, însă majoritatea testelor ADN infirmă rudenia cu Furmintul (care e baza și cel mai valoros strugure alb unguresc, mândria Tokaji-ului). Legătura cu Ștefan cel Mare este foarte plauzibilă, însă o ipoteză rezonabilă e că ar fi un strugure din sortimentul Tokaji, astăzi dispărut din cultură. Cert este că Grasa e indubitabil valoroasă și capabilă de vinuri mari, mai ales dacă e atacată de mucegaiul nobil care înconjoară boaba de strugure, deshidratând-o însă păstrându-i aciditatea și celelalte substanțe folositoare. Astăzi vă recomand un vin demisec produs de Casa de vinuri Cotnari (entitate diferită de marele Cotnari SA). Există și o variantă sec, e drept de găsit în alte parți decât în marele retail, însă vă încurajez s-o degustați deoarece veți descoperi un alt tip de vin decât cel clasic, cunoscut de toată suflarea. Chestiune valabilă și pentru Busuioacă!

Lipsește ceva, așa-i? N-am zis nimic de Feteasca regală! Reparăm imediat. Ampelografia clasică (ampelografia e știința studierii soiurilor de viță de vie) considera că Feteasca regală este o încrucișare dintre Grasă și Feteasca albă, apărută spontan la Daneș, comună din județul Mureș (nu departe de Sighișoara). E controversat. Unguri consideră că Kiralyleanika și Feteasca regală, în traducere fiind cam același lucru, nu sunt...același lucru. Poate o fi, poate nu, însă are mai puțină importanță. Cred că am mai spus asta :) Vinul e semi-aromat, cu arome florale, apoi de caise, piersici și corcodușe galbene, productiv și destul de taninos pentru un vin alb, dacă e fermentat tradițional de pielițe, cu concentrație bună de zaharuri (adică poate ieși un vin tare) și cu o aciditate foarte bună. Aici rafturile sunt pline. Recomandările mele pentru bugeturi mici și mititele sunt: 

Produse de aceeași cramă, destul de cunoscută.

Mențiuni speciale: 
Când pe producător îl cheamă Balla Geza cam știi de unde să-l iei. Cu exactitate de la Păuliș, județul Arad. Să nu uităm că ziua națională este a tuturor locuitorilor, indiferent de etnie. Și să nu greșim, Balla Geza este pe valul renașterii vinului românesc de calitate încă de la început, în fond eu însumi lăsându-mă atras în vârtejul bahic de un vin de al lui, o Cadarcă 2005. Cadarca e un soi roșu, întâlnit și în Ungaria, însă la Miniș și-a găsit un areal deosebit. Printre alte hituri îmi amintesc de un Cabernet sauvignon din 2003. Arealul în sine e interesant, cu dealuri pietroase care dau vinuri roșii tari și taninoase, necesitând ani buni de maturare pentru a fi agreabile, precum și albe acide, tăioase. Că veni vorba, se pare am evitat exact specialul "național" și anume Mustoasa de Maderat, care, dupa știinta mea, nu se mai produce nicăieri altundeva. E un vinișor alb, acid, cu arome de mere verzi și zarzăre, iar din vii vechi capătă și o densitate gustativă admirabilă. Din aceeași specie adaptabilă și nepretențioasă (fără a fi rude de...sevă) din care mai fac parte Zghihara de Huși, Plăvaia de Vrancea sau Frâncușa de Cotnari.

Asta a fost tot, oameni buni! Tare mi-ar fi plăcut să vă zic ceva și despre o Băbească neagră, bunica uneori străvezie a varietăților românesti de viță de vie, Pinot noir-ul indigen, însă lumea pare că vrea altceva în ziua de azi. Pană la anul, cine știe, poate va reapărea! (moment dramatic, pe fundal cu muzică de film, simfonică, emotionantă) Dar stați că pot! Nu e la noi, din România mare-mică dar…știți Purcari, nu? Mai la Nistru, dar tot de-ai noștri sunt! Rara de Purcari e Babeasca noastră moldovenească și pe care nici politrucii sovietici n-au reușit s-o dezțelenească! Vin jovial, redepe curgător, căci prin părțile acestea, autostradă a migratorilor, n-aveai mult timp pană să pui mâna pe furcă sau topor… 


Dragii mei, noroc! Români, maghiari, lipoveni, greci, italieni, tătari, turci, armeni, evrei, cei șase sași rămași, cele 17 etnii reprezentate oficial în Parlament și toate celelalte mai neoficiale! 
Să nu uităm că frumusețea vinului stă tocmai în diversitatea lui. Asta ar trebui să iubim și noi în toate cele. Iar de 1 Decembrie să putem ciocni un pahar de vin cu aproapele nostru de naționalitate română, chiar dacă (și mai ales dacă) nu e etnic român. Să trăim! Toți și împreună!

Băiete, înc-o baterie!

*articol scris pentru Selgros cauta pasiunea

Billa Haut Ocultum Lapidem 2014 Michel Chapoutier

Licoarea de astazi vine de la producator renumit din regiunea Ronului, dar care s-a aventurat si in Roussillon, aproape de granita cu Spania, daca puteam spune "aventurat" despre o antrepriza care are succes de 20 de ani. E un Grenache-Syrah-Carignan, provenit dintr-o parcela veche, cu sol pietros, bogat in gnais si calcar, de unde si denumirea Ocultum Lapidem (pietrele ascunse). Aici recolta e natural normata, avand in jur de 2800 litri la hectar. 
Aflam ca vinul e fermentat in cuve de beton, ulterior maturat in budane mari. Descoperim o aromatica amintind de ierburi aromatice, prune, cirese confiate si marochin si gust initial dulce-amarui, continuand cu o suculenta de fructe negre, taninuri moderate, dulci, echilibrate de o aciditate buna, in concluzie, cu o structura solida, care poate mentine vinul placut pe termen mediu, cel putin. Nivelul de alcool este respectabil, dar maiastru integrat, ceea ce spune ceva despre extract si structura.

~80 lei, 91 pct

47 Fort Silvan

Pe Laszlo Veiszenbacher il stiu de cand facea vinurile Familiei Hetei din Beltiug, Satu Mare, cu acele doua rezerve (chardonnay si cupajul rosu) care au facut multa lume sa-i (sa-l) priveasca cu atentie. 
Iata ca acum, cativa ani mai tarziu si cativa zeci de kilometri mai jos, il regasim pe Laszlo la Camar, judetul Salaj, de unde vin aceste doua exemplare de "47", gama a cramei Fort Silvan, care are in exploatare 33,5 hectare cu vita de vie. Judecand dupa rezultate, viitorul suna bine si aici, ceva mai bine sper decat fonetica lui 47.

Vinurile (fiecare imbuteliate in ceva mai putin de 4000 sticle) sunt:

foto:Laszlo Veiszenbacher
Feteasca regala/Traminer 2016 (inteleg ca 60/40), DOC Crisana-Simleu Silvaniei, un vin galben pai cu reflexii verzui, aromatica placuta si intensa de trandafiri, fructe galbene si condimente dulci, semn ca stejarul a fost utilizat in vinificatie. Gustul este robust, cu pornirile aromate bine temperate de o aciditate taioasa. Finalul e lung, usor tonic-mineral. Nivelul de alcool este prietenos (12,5%), oricum bine integrat. ~45 lei, 84 pct

foto:Laszlo Veiszenbacher
Merlot 2015. Pentru un vin din partile nordice, din vii tinere, e surprinzator cum de s-a obtinut un vin atat de serios si dens. Profilul imbina notele fructate, de prune, afine si visine, cu cele "dulcege" de stejar uscat, izul de vanilie fiind totusi discret. Gustativ se prezinta inchegat, cu taninuri fine, amabile, dar si o aciditate ridicata care face ca soliditatea din atac sa se miste usor spre un final vegetal, amintind de pielitele de strugure. Vin puternic, cu 14,2%, o usoara atentie la temperatura de servire fiind recomandata. ~60, 85 pct.

PS: 47...Cand au luat comunistii puterea? 47 de grade? Asa tare? Glumim, radem. Sa stiti ca sunt grade, dar nu din alea grabnic imbatatoare, ci grade latitudine nordica. Eu unul as fi cautat o denumire mai creativa, dar merge si cu un numar. Sper sa nu apara unii cu 46 si 48, atunci ar fi mai greu de distins.  Bem un 46, vecine? Neh, as merge cu un 47! Sigur nu 48? Oh, sigur fara 48! 48 e rau!

Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (IV, Lumea iudaică și Creștinismul)

Simone Brentana(1656-1742), Noe 
Tonul se va modera (și exalta în egală măsură) odată cu victoria ideologiei iudeo-creștine. În textele Vechiului Testament îl descoperim pe Noe, după potop, într-o ciudată antiteză între eroul civilizator, care este "lucrător de Pământ" și care sădește vie, și omul decăzut care "a băut vin și, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său" (Facerea). Așadar via și vinul sunt printre primele lucruri de după legământul lui Noe cu Dumnezeu, făcând din ele un simbol al vieții, al păcii și al bucuriei.
La Isaia, Dumnezeu însuși e descris ca un viticultor, iar când se supără amenință poporul lui Israel că "zece pogoane de vie (n.n ~5 hectare) vor rodi un bat (38 litri), şi un homer de sămânţă (388l), numai o efă (38.8 l)"
Dumnezeu dă uneori sfaturi precise: "Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele ce vor cădea din ei, să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Leviticul).
Unul dintre cele mai frumoase (și moralizatoare!) pasaje se găsește în Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul, 31) unde se declară:
"Ce viaţă are cel lipsit de vin? Că acesta s-a făcut ca să veselească pe oameni.
Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul, când se bea la vreme cu măsură.
Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri şi căderi face.
Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte spre împiedicare şi împuţinează virtutea şi agoniseşte răni.
La ospăţul vinului să nu mustri pe aproapele tău şi să nu-l defaimi la veselia lui.
Cuvânt de batjocură să nu-i zici şi să nu-l necăjeşti cu vreo cerere."

În tradiția rabinică “vinul reprezintă esența bunătății. Tora, Ierusalimul, Israelul, Mesia, drept-credincioșii- toți sunt comparați cu vinul. Cei răi sunt asemanați cu oțetul, iar un om bun întors spre rele este comparat cu un vin acru. Eleazar b. Simeon a fost numit “Oțetul, fiul Vinului (B. M. 83b). Vinul care este destinat drepților din lumea care va veni este păstrat în struguri din a șasea zi a Creației  (Ber.34b)” (Emil G. Hirsch, Judah David Eisenstein, Wine )

În Noul Testament, fără a repeta inutil episoade arhicunoscute, știm de minunea schimbării apei în vin, ceea ce îi subliniază importanța simbolică. În fond pe lângă mersul pe ape, vindecări miraculoase și ridicatul din morți a lui Lazăr, schimbatul apei în vin poate părea nelalocul său. Și totuși iată-l! La Cina cea de Taină, Isus spune "Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsã spre iertarea pãcatelor" (Matei), legând odată pentru totdeauna vinul de esența culturii creștine. "Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl meu este lucrătorul" (Ioan). La fel de adevărat e că doctrina condamnă excesul, mai ales prin Pavel (Epistola către Romani), continuând tradiția iudaică (în special Isaia și Ioil).
Vinul continuă să fie un filigran al fibrei creștine și datorită caracterului ritualic, sacramental. Pâinea și vinul nu se mănâncă și nu se beau în cadrul slujbelor, ci se fac parte din împărtășania cărnii și sangelui Domnului, într-un veritabil proces de transsubstanțiere.
Cât despre vinuri biblice celebre, nu putem trece peste mențiunea din Osea 14.8:
"Să se întoarcă la Mine şi să se adăpostească la umbra Mea, să-şi agonisească hrană, şi ca viţa să înflorească şi să li se ducă numele ca vinul cel din Liban". Așadar când mai aveți în față vreun Musar sau Ksara, să știți că zona e renumită din secolul VIII î.H.

***
Deosebirea între toate celelalte religii, unde vinul apare mai mult sau mai puțin ca element ritualic, uneori de trecere, și creștinism, constă tocmai în rolul figurativ mult mai complex în cazul din urmă, metamorfozându-se în altceva și în mai mult decât un vehicul psihotrop, devenind prin transsubstanțiere parte din împărtășania oricărui credincios, sângele lui Isus, vărsat de Mântuitor pentru iertarea păcatelor lumii.

Să reținem însă că pentru mai toate culturile unde vița de vie a fost prezentă, vinul s-a prins în cea mai fină țesătură culturală, devenind pe lângă firescul rol alimentar și social, un mijloc către cele sfinte sau chiar un sacrament, o parte integrantă din taină.

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)