Cu ochii în 3,14 pahare!

****
Am o poveste pentru voi. E scrisă de marele Hans Cristian Andersen, scriitorul danez cunoscut în toată lumea pentru „Crăiasa Zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” sau „Rățușca cea urâtă”. Povestea de azi nu e printre cele mai cunoscute. E puțin melancolică și meditativă. Vă încurajez să o citiți. 
Este "Povestea unui gât de sticla", in traducerea lui Alexandru Philippide. Să vă dau un citat stimulativ: "Sticla noastră se bucura pretutindeni de cel mai deosebit respect și poate că pe vremea aceea, dacă i-ar fi spus cineva, n-ar mai fi crezut în ruptul capului că are să ajungă odată un ciob mărunt și schilod din care să se adape un canar, rătăcit și el într-o casă veche și aproape părăsită. Lada în care a fost așezată întâia oara a fost coborâta în pivnița unui negustor de vinuri. Numaidecât a fost scoasa din paie și spălată cu apa curată. A simțit atunci ceva foarte plăcut. Apoi au pus-o deoparte, goala și fără dop. Se simțea parca stingheră. Îi lipsea ceva și nu știa ce. În cele din urma a fost umplută cu un vin strașnic, dintr-o podgorie renumită. Au astupat-o cu multa dibăcie, iar peste pântec i-au lipit o eticheta pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Prima calitate“. Era asemenea școlarului care-a luat premiul întâi și mândria era pe de-a-ntregul îndreptățită."
Ei? Cred ca sunteți de acord că nu sunt multe povești clasice care să aibă ca personaj principal o sticlă de vin!

****
Iată textul ultimei strofe din Le serpent qui danse (volumul Les Fleurs du mal, al lui Charles Baudelaire):
Je crois boire un vin de bohême,
Amer et vainqueur,
Un ciel liquide qui parsème
D’étoiles mon cœur !

Și acum vă invit sa citiți trei traduceri diferite ale versurilor de mai sus:
Parcă beau balsamuri grele
De amar și glorii
Și-mi presară-n suflet stele
Bolțile cu norii. 
(trad. Ion Caraion)




Parcă aș bea deodată
Un vin cu-aroma grea
Și-un cer ce mă îmbată,
Sorbindu-l, stea cu stea
(trad. Octavian Soviany)

Parcă beau licoare rară,
Vin de glorii grele,
Cer lichid care-mi presară
Inima cu stele! 
(trad. Petru Dincă)

Un vin nu vorbește de la sine. Are nevoie de un interpret, de un traducător. Știți desigur expresia italiană "traduttore, traditore", care atrage atenția ca deși prin traducere universul cultural al unei limbi se lărgește cu noile pagini "aclimatizate", inevitabil ceva se va pierde din sensul originar, ceva nu va face trecerea în noua limbă.  Ambele variante mi se par adevărate.

O sticla de vin este ca poezia lui Baudelaire, iar băutorii- precum traducătorii chemați să o tălmăcească. Unele traduceri vor fi mai muzicale, altele mai fidele, altele vor fi atât de departe de înțelesul inițial încât cu greu îți vei da seama ca în miez sunt același lucru. Unii traducători se vor inspira din înaintași, alți vor căuta să fie complet originali. Pentru unul poate fi o strofă minunată, pentru un altul o banalitate prețioasă, pentru unul o încântare, pentru altul platitudine și plictiseală.

****
Un studiu foarte respectabil produs de câțiva cercetători americani, publicat în  Proceedings of the National Academy of Sciences (care e ditamai revista de știință, locul unde publici dacă vrei premiul Nobel. Dacă doriți o traducere pentru oameni normali iaca aici) arată că ceea ce ne separă de alte rude cu patru membre este capacitatea de a asimila alcoolul fără sa cădem pe jos din prima.
Am fost primate, trăitoare în copaci. Multă vreme oamenii de știință s-au întrebat care ar fi fost motivul pentru care strămoșii noștri au părăsit siguranța coronamentului pentru pericolele solului. Și răspunsul pe care l-au găsit este...fructele fermentate!
Vedeți voi, orice primată ar fi ingurgitat o fructă fermentată ar fi intrat într-o stare veselă. Și odată intrată în acea stare ar fi fost pradă ușoară pentru suratele mai sobre, cât și pentru celelalte bestii care trăiau pe acolo.
Și așa se făcu că acum 10 milioane de ani, o primată, pe care o vom numi de dragul discuției- Gigel- a căpătat o mutație genetică care o făcea prima posesoare din univers a enzimei ADH4, adică chestiunea care ne face și azi (relativ) rezistenți la alcool.
Ei, din momentul acela Gigel și urmașii săi au putut mânca fructele căzute pe sol fără a cânta instantaneu My way și a dansa Macarena. Un avantaj imens față de celelalte maimuțele, care mureau de foame prin copaci de frica prădătorilor care le-ar fi luat ca din oală dacă s-ar fi împleticit prin pădure după câteva fructe căzute. Printre care- mai ales- vitis silvestris, străbuna viței de vie actuale.

****
Acum două săptămâni, într-un loc draguț din București am fost părtaș la o verticală de Emeritus Rotenberg. Legendă: “verticală” în domeniul vinului înseamnă o degustare din același vin produs în ani diferiți (peste trei, că altfel e o mini-verticală), "Emeritus" e o denumire comercială, în acest caz un anume vin, iar "Rotenberg" este producătorul acelui vin, crama lui Mihail Rotenberg, un veteran al industriei IT, care la bătrânețe s-a întors în patria mumă ca să producă vin la Ceptura, în Dealu Mare. Tot ce produce el este din Merlot. Doar ca îl face în…nu le-am numărat, dar sunt multe variante. Face inclusiv un vin alb din Merlot. Da, e posibil, pentru că pulpa boabei de strugure e incoloră și dacă nu lași mustul să ia contact cu pielițele, se poate obține un vin alb din majoritatea strugurilor roșii.
Însă acum e vorba de Merlot Rotenberg. 
Scriu acestea deoarece acum câteva zile, am trecut pe la Selgros Galați și am văzut în raft un Emeritus 2008. Iar la degustarea pomenită am zis de el (mă autocitez cu nesimțire) ” 2008 Aici e miezul! Arome interesante, complexe, intrigante de leuștean uscat, ciocolată albă, fructe negre, cireșe negre, cu gust delicios, îmbietor, final lung, cu ierburi aromatice și cireșe confiate. 90 puncte”. 90 puncte sunt multe. Pentru vinuri românești, nu cred că am receptat la nivelul asta mai mult de 30 de etichete în 9 ani de consemnare, care să sară peste această barieră axiologică. Deci, atenție!

****
Oameni buni, vorba lungă, sărăcia omului! Eu știu asta bine, pentru că (zice-se) vorbesc mult! Așa că să ne veselim cu un pahar de vin bun alături!


 *publicat in campania SELGROS cauta pasiunea


Feteasca neagra Castel Vladoianu 2015


In pahar descoperim o culoare rosie rubinie cu nuante purpurii, de vin inca tanar. Olfactiv propune cirese negre,  prune, afine si condimente (piper, scortisoara). Gustul este sustinut de aciditatea ridicata, care da un caracter suculent, proaspat, in conditiile unui rest de zahar mai mic de 4gr/l. Taninurile sunt fine, neintruzive. Corpolenta este medie. Pe final apar si tuse vegetale, de ierburi aromatice. Remanenta este buna, cu note de fruct si condimente. 
Are nevoie de aer si timp pentru a arata pe deplin ce poate. Nu este o Feteasca asemenea celor din Dealu mare (nici nu trebuie), extractul pare mai jos si aciditatea mai sus. 

Feteasca neagra, 2015, DOC-CT Cotnari, 13,6%, ~70 lei. 85 pct.

PS: 1. In discursul de marketing ni se spune ca Vladoianu a fost guvernator BNR ("Castelul Vlădoianu, edificiu ridicat în anul 1901 de fostul guvernator al Băncii Naţionale, boierul Vasile Vlădoianu").  In site-ul BNR (unde gasim o lista a fostilor guvernatori de la origini si pana in prezent) nu exista referiri la un asemenea nume. 
2. Ar trebui facuta curatenie la datele tehnice, pe site. Vinul are cand 13,6 alc cand 13,4, cand 2,8 zahar, cand 4 gr, 6,3 acididate sau poate 5,8. Nu sunt lucruri care sa conteze cu adevarat, mai ales pentru consumatori, insa un pic de rigoare n-ar strica. Partea buna este ca aceste detalii exista pe site, la toate vinurile, cel putin pentru ultimii 2 ani de recolta, iar datele tehnice nu sunt copy/paste. Sunt atatia alti producatori care nu dau doi bani pe ani de recolta si alte amanunte, inclusiv in magazinul online, de ca si cum n-ar exista nicio diferenta. 






Capra noastra a dat Ortu' popii

Azi nu vreau sa va spun mare lucru, stimati iubitori ai vinului. Doar ganditi-va la aceasta noua eticheta de vin, beneficiara de campanie TV. 
Apoi priviti denumirile si etichetele berilor romanesti de mai jos, unele din ele costand mai mult (raportat la volum) decat vinul acesta. Cin cin!

















PS: Toate fotografiile berilor sunt preluate de pe site-ul berero.ro

Arezan Babeasca neagra 2015 Crama Atelier


Nu stiu daca vinul aceasta e precum lumina stelei moarte, dar cert e ca "poetul" este tot reputatul oenolog Razvan Macici. A iesit pe piata in semi-anonimat, undeva in toamna tarzie a anului trecut.


Vinul e IG Colinele Dobrogei si nu DOC Murfatlar, poate pentru ca e imbuteliat la un alt producator, din Babadag, deci din afara DOC. Cu toate aceastea eticheta ne da o indicatie foarte precisa a plantatiei(Ferma 5 "langa liziera"), dupa modelul deja stiut pe care il urmau toate vinurile de la M1 Crama Atelier. In fine, detalii...

Este maturat 12 luni intr-o combinatie de baricuri si budane.

Vinul in sine propune o culoare rosie rubinie usor stravezie, cu nuante caramizii. Nasul nu confirma nuanta matura, pana la urma si un Barolo ne poate pacali astfel. Aromatica aduce fructe rosii, prospete, acide, cu o fateta condimentata si tuse rustice, usor pamantoase. Gustul e proaspat, bazat pe aciditate, cu taninuri firave, dand o rara si revigoranta impresie de vin rosu suplu, amabil si repede curgator. Finalul e respectabil, propunand ierburi aromatice si o nota balsamica.

In concluzie e un rosu-rubiniu cum nu prea mai gasesti pe piata, cu un profil in ton cu ceea ce poti citi in literatura de specialitate ca ar trebui sa fie o Babeasca.
Cred ca aceste vechi plantatii cu Babeasca sunt cele mai demne a fi salvate din degringolada Murfatlar SA. Pana la urma, daca ar fi aparut (sa zicem) un Merlot, fie el si foarte bun nu cred ca as fi fost super curios sa-l incerc. Ma stiti, mi-e naturelul simtitor in preajma soiurilor neaose.

In conditiile in care vinurile din acest soi sunt rara avis pe rafturile magazinelor, nici nu prea are mare importanta cate puncte i-as da. E foarte bun. Asa ca: 87?  92? 100?

Arezan Babeasca neagra 2015, IG Colinele Dobrogei, 12,5%, sec, 55 lei pe vinescu.ro.





Cuvee Eva Merlot 2013 Domeniile Anastasia


Iata un vin care calca pe urmele surprizei care a fost 2009. 

Se prezinta intr-un frumos rosu rubiniu, cu aromatica curata, de fructe rosii, prune, inflexiuni de stejar (vanilie, picanterii, tutun fin), subtil si linistit in gust, cu densitate si lungime buna, cald-picanta. Nivelul de alcool este bine integrat   
E un Merlot tipic, foarte bine realizat. De altfel, se si bea cu placere. 
E un vin promitator. Cred ca cativa ani il vor rafina si mai mult, dupa modelul fratelui mai varstnic.

DOC CMD Dealu mare, 14%, produs in ceva mai putin de 10.000 sticle. 79 lei pe site-ul producatorului. 87 pct. 

Mai multe despre aceasta crama: aici