Cei care trec in goana

Acesta e titlul unei proze foarte scurte a lui Franz Kafka.
Atat de scurta incat o pot cita aici in intregime. 
"Dacă ne plimbăm noaptea pe o stradă şi aleargă spre noi un om pe care-l vedem chiar de departe - căci strada urcă în pantă şi este lună plină - nu-l vom prinde, chiar dacă apare cineva care fuge şi strigă după el, ci il vom lăsa să alerge mai departe.
Căci este noapte şi nu-l putem prinde doar pentru că strada ni se înalţă în faţă sub luna plină; în plus, poate cei doi se hărţuiesc în joacă, poate amândoi îl urmăresc pe un al treilea, poate primul este urmărit pe nedrept, poate cel de-al doilea vrea să-l ucidă şi atunci am fi complici la crimă, poate cei doi nu ştiu nimic unul de altul şi fiecare aleargă doar de capul lui, grăbindu-se să se culce, poate sunt somnambuli, poate cel dintâi este înarmat. Şi la urma urmelor, n-avem voie să fim obosiţi după ce am băut atât de mult vin? Suntem bucuroşi că nu-l mai vedem nici pe cel de-al doilea." (Traducere de...ramane de stabilit:) Ori e Radu Gabriel Parvu, ori Cezar Ivanescu)
 Trebuie sa admiteti ca, desi opera de tinerete, o pastila de ziar, de fapt, sentimentul apasator, inca acompaniat de ceva umor, de scrupul ultrarational si paralizant este exprimat aici exemplar. Cred ca si Seinfeld avea ceva asemanator. Nu ca ar insemna ceva pentru Kafka, dar ca referinta pentru unii.
Oricum, sunt multe vinuri care imi trec prin fata, si am in fiecare luna datoria de a recomanda 1,2,3 in Vinul.ro. Le rememorez pe cele din ultima luna, le simt venind in goana spre mine si ma gandesc daca ar fi bine sa le insfac de guler si  sa le imobilizez pe hartie, sau sa le las sa alerge nestingerite pe langa mine. Cumva, la unele vinuri ieftine, am  sentimentul ca urmaritorul- uitarea si neatentia publicului- trebuie oprit, ca vinul ieftin si bun trebuie adus la cunostinta publicului, mai degraba decat cel scump.  Dar cum se intampla adesea, vinul ieftin este ieftin cu un motiv.  Se poate degrada rapid, nu este constant calitativ, de multe ori producatorul nu asigura o continuitate, ci un lot e ok, altul e cu totul altceva, si cate si mai cate. Si atunci nu te gandesti ca poate primul e un individ periculos, inarmat, iar al doilea il urmareste pe buna dreptate? 
Si oare daca cineva cumpara un astfel de vin dupa recomandarea ta si apoi descopera antimateria inauntrul sticlei, n-ar fi el indreptatit sa te urmareasca si sa-ti ceara socoteala? Si un al treilea om care se plimba noaptea pe strada nu se va intreba daca sa te prinda sau sa te lase sa treci nestingherit? 
Ei, si la urma urmelor, n-avem voie să gresim după ce am băut atât de mult vin?

Ceptura alb 2010 Unicom Production

Aceasta noua gama a celor de la Unicom Production ar trebui sa inlocuiasca Chateau Domenii. Din fericire, avand in vedere ridicolul situatiei ca cel mai elitist producator roman sa scoata pe piata un vin cu eticheta imitand  hartia invechita si pe care sa scrie frantuzit "Chateau Domenii". In fine, poate ar trebui sa ma bucur ca intepaturile mele constante au dat roade.
 In sfarsit, daca vezi sticla nu ai ce sa spui de rau- poate nu e din cale afara de originala, dar e ok, simpla, "french" la modul corect. Cand ce sa vezi? Exact in anul cand s-au gandit sa renunte la penibilul Chateau Domenii (nota bene: penibil ca denumire, de vin numai de bine!) vanzarile gamei s-au dublat! Acuma ma bucur ca oamenii cumpara vin de calitate, dar in mod cert nu sunt oameni cu simt critic foarte dezvoltat. 
Eu sper ca cei de la Unicom sa-si dea seama ca vinul se vinde deoarece este bun, si nu deoarece cineva ar fi facut vreo pasiune pentru furculisionul de Ceptura, si sa faca definitiv schimbarea. Dar stiu...vorba aia: cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Asa ca sa trecem la vin.
Ceptura Alb 2010 este un cupaj de sauvignon blanc si feteasca alba, cupaj incercat si de altii, din juste motive se zice. Are 13,5% alc., este sec si e DOC Dealu Mare.
Culoare este galben-verzuie nu foarte intensa. Nasul este frumos, amintind de flori albe, parfumate, de grapefruit, polen, soc si note afumate.
Gustul releva  note de socata, filigranate de lamaie, mar, piersica (dar ce vin alb din ziua de azi nu aduce a piersica? Cred ca sunt drojdiile si alte materiale oenologice folosite). Finalul este contradictoriu, citric si dulceag, cu para, zarzara, dar si cu nuante mai putin obisnuite de nuca prajita si pastise iuti- piperate.
In concluzie avem un alb fin, plin si racoritor, cu aciditate foarte buna, alcool bine integrat. Doar ca, fapt care ii mai ia din stelele de pe umar, exista un miez citric cam pronuntat, de "verde" machiat bine. Poate anul mai dificil, cine stie. 
84 pct. Peste 40 lei. Se poate lua de aici un pic mai ieftin.

O surpriza placuta: Cabernet Sauvignon 2009 "Patrician" Crama Francu/Vifrana srl

Cocotat pe un gard, imagine cvasi-comica avand in vedere taninozitatea si corpolenta vorbitorului,  la cules de prune, in acest an destul de rarefiate printre crengi, ma gandeam la vinul din frigider: cum o fi acest cabernet bio/eco hardcore, fara pesticide, ierbicide, ingrasaminte doar gunoi de grajd si ramurele tocate, produs de o crama noua din Dobrogea?  Mai precis: Adamclisi, un loc incarcat de istorie. Imi inchipuiam un abuz asupra papilelor, armate de tanini/taninuri aruncandu-se asupra lor ca orcii asupra taramului de mijloc.
Seara, la traditionalul gratar, cu carnuri de la abatorul local, ceva mai proaspete decat cele din halele marilor orase, m-am satisfacut curiozitatea.
Cabernetul 2009 Patrician de la Cramele Francu, adica Vifrana srl, are o culoare sanatoasa, rosie-purpurie intensa. Nasul este initial auster, denota vinozitate si mineraliate, lemn si cirese. Gustul aminteste de coacaze si visina si este catifelat, cu tanini abundenti, dar bine integrati. Un vin corpolent, balsamic. Finisul lasa impresii dulci, de fructe negre coapte, cu putina menta. Dupa mai multe ore de aerare, vinul a evoluat, nasul deschizandu-se in ceva propriu sangiovese-lui toscan, cu zahar brun, miere, cola, boaba coapta de strugure, si pe final, note noi, ierboase si condimentate, dulci-amarui, tonice, amintind de bitter. Aciditate e foarte buna, la fel si felul in care alcoolul este integrat (13%). Baricul a facut o treaba buna cu acest vin, rotunjindu-l, la fel si vinificatorul, care n-a exagerat cu baricarea.
Vinul costa 36 de lei. Asadar nu este nici ieftin, dar nici foarte scump. Eu zic ca face banii, fiind un vin rosu corpolent, dar prietenos, cu potential de invechire, imi permit sa cred, si care, la proba practica, a evoluat in pahar.
E drept ca nu s-a potrivit cu prunele culese, nu e un cabernet "mustang", ci mai degraba felin, tandru, fara armate de orci si astringenta neplacuta, dar adunand calitatile, CV-ul arata bine. O tipicitate buna, dupa mine.   
Am fost placut surprins. 84 pct.

Schneider Aventinus Vintage 2007: O SUPER-BERE!

Cu pijama

Sub pijama
Intr-o seara, in Bucuresti, Razvan Jurca m-a ademenit catre un loc numit "100 de beri". Pe meniul niciun Ursus, nici o Timisoareana. Ca sa vezi. Randuri, randuri, de treburi nemtesti necunoscute mie (adica nu Beck's &stuff). Era cam tarziu si numai noi. I-am spus barmanului: Sefu' da-mi ce ai mai bun! Si omul mi-a pasat o bere intr-un pahar cu cupa enorma. Stati ca mi-am notat: Schneider Aventinus Vintage 2007. Acu' nu sunt mare bautor de bere, dar la arome ma pricep.  Aceasta bere bruna nefiltrata, o bere bock, cum zicea barmanul (n-o sa incep acum sa rup wiki in doua, mania cu vinul imi ajunge, dar daca va simtiti in stare, chiar va rog sa investigati) m-a spart!  O culoare aramiu, rubiniu-inchis, ca sa zic asa. Mirosea bine, a vin, ca sa zic asa, grau (am impresia ca...este din grau) si ceva de dulce, sa zic stafide, vanilie, condimente, gen scortisoara, nucsoara, fructe de padure, banana! Fantastic! Gustul? Plin, cremos, cu malt, banane, caramel, curmale. Pana si finalul era prelung. Si mai avea inca efervescenta, adica nu e ca un guiness flasc, simteai acolo ceva proaspat. Acuma alt lucru fabulos este ca e o bere invechita! Adica e de fapt un TAP 6 Unser Aventinus din 2007! Sub pijamaua de hartie sta o sticla de susnumita. Am baut si berea proaspata, care e buna nu zic nu, dar era departe de revelatia creata de berea invechita, un pic amaruie, ceea ce batranica nu este. Nici prin cap nu mi-a trecut ca o bere se poate invechi, si ca prin invechire poate etala arome atat de fine si elevate. O alta parte interesanta, care explica oarecum fermitatea si vinozitatea acestei beri este alcoolul- 8,2%, dar care nu se simte, nu duhneste ca Tuborg Strong sau Stejarul. 
Pe mine m-a lasat paf aceasta bere, si daca aveti drum prin Bucuresti o puteti incerca la 100 de beri contra sumei de 30 de lei/sticla. Pare mult, dar e o revelatie ieftina pana la urma.

O degustare sprint: Primitivo, Pinot Grigio de la Adria Conviviale, un rose D'Anjou plus Arrogant Frog roz.

Exista degustari maraton, degustari cross si degustarile sprint. Am avut una din acestea din urma zilele trecute la boutique-ul/winebarul Le Marche, prin amabilitatea stabilimentului. Acum, fara a avea incarcatura sportiva si obositoare a maratonului, fara caracterul colocvial al crossului, degustarea sprint seamana mai mult cu ce imi inchipui ca experimenteaza un jurat la un concurs de vinuri. Adica, pac-pac, bright colour, nice balance, ripe fruit, lenghtly finish- 86 pct :). De unde si rezervele privind caracterul definitiv si irevocabil al "sentintelor".
Deci...la treaba:)

Primitivo 2009 "Conviviale" Adria Salento. Soiul primitivo se asemana oarecum, in mintea mea (sau ar trebui, s-ar putea, ar fi posibil, etc) cu feteasca neagra. Culoarea rosie-rubinie stralucitoare te pune in garda ca n-o sa dai peste o greutate insuportabila la 35 de grade.  Nasul de cirese si corcoduse iti intareste impresia, iar gustul catifelat, light, rotunjor, de supa-crema de tanini (Am I good, or what?), de corpolenta medie, de fructe dulci, te duce spre un final de dulce, cu note de fructe confiate. Zaharul iese un pic din schema, aduce a demisec, dar pe ansamblu un vin prospat, catifelat dar si cu ceva tuse rustice, mai mult decat ok. 33 lei. 81 pct.

Pinot Grigio 2010 "Conviviale" Adria.  E ce astepti. Culoare alb-galbuie, putin intensa. Nas frumos, de condiment,  fructul pasiunii, para, mar si desigur citrice (reprezentate prin lime). Gustul continua cu o bogatie aromatica exotica, aciditate revigoranta, un usor iz migdatat si condimentat, cu un finish mieros. Un vin onest si placut. 33 lei. 82 pct.

Rose D'Anjou 2010 "La Roulerie". Si roseul de pe Valea Loarei a fost cum ma asteptam.  Demisec, cu tuse de capsuni, zmeura, fragi.  Zaharul rezidual rotunjeste si potenteaza aromele. Noroc ca pe final intra in scena si acrisorul fructelor rosii, care echilibreaza cat de cat rezultatul. E bombastic, dar expresiv, oricum ai lua-o. 30 lei. 79 pct.

Syrah rose 2010 Arrogant Frog Ribet Pink. Mare succes a avut Paul Mas cu gama asta! Insa acest rose nu m-a entuziasmat (e drept, cu rezerva ca sticla vidata era deschisa cu o zi in urma). Este prea bogat aromatic si nu are suficienta aciditate ca sa compenseze acest fapt. Sunt de toate: nas de caramea, gust de zmeura, coarne, fragi. Dar e ca un imbogatit fara gusturi. Macar nu se simte alcoolul prea tare. 30 lei. 75 pct


Faurar rosu 2009 Unicom Production Ceptura

Gama cea mai ieftina a celor cu Davino a ajuns la al doilea an consecutiv. Am fost curios, in conditiile in care 2008 a fost bine primit pe aceste meleaguri pixelate, cum a evoluat brandul. Si a evoluat bine, desi e o ratiune in spatele pretului redus, avand in vedere marca producatorului.
Vinul este un merlot, cabernet sauvignon si feteasca neagra. Nu stiu procentele, dar pare mai cabernet decat merlot. Inca din nas iti spune ca are prea mult alcool (14,4), sau in fine, depinde cum vrei s-o iei, ca acesta nu e prea bine integrat. Ca sa epuizez subiectul, sa mai spun ca uiti de acest aspect  in evolutie, dar pe final, si in stomac (o fi al meu mai subrezit, cine stie), revine in forta, chiar si la 12-15 grade C.
In rest, vorbim de o culoare frumoasa, rosie rubinie intensa cu reflexii purpurii, cu un ansamblu olfactiv destul de alambicat pentru 23 de lei, cu pastise minerale, fructate, de fructe negre de padure, cacao, si impresii vegetale, brusturoase. SI ceva pielarie. Gustul e ferm, puternic, cu tanini mixti. Stiu ca radeti de felul in care "vad" taninozitatea unui vin, dar imi inchipui modul in care acestia "ataca" papilele ca o gramada de pietris. Ei bine, in acest caz, pietrisul nu este de "granulatie" uniforma, ci e "mixt", de la fin la mediu. Ati terminat de zambit? Bun, sa trecem la gust, care pe langa pruna goldana (inca verde langa gat), si fructe mai degraba rosii si coapte- cireasa si visina, aduce si note condimentate. Fructul baubil este infranat nitel pe partea finala de impresii puternice, cerneloase si nisipoase, care pe fondul nivelului de alcool si al aciditatii bune creaza o astringenta nitel amaruie pe finishul mediu-lung. As zice ca  in vreme ce atacul te face sa-l vezi catifelat, plin si proaspat, finalul se revanseaza un pic, aducand note puternice, viguroase, acide, mineral-vegetale, care te duc cu gandul la vinuri mai mari, in tinerete. 
Una peste alta o experienta interesanta la pretul acesta, mi s-a parut destul de diferit de cel de anul trecut, asta daca nu ma inseala memoria. Mai expresiv. 
Sticla trebuie asezata pe o fata de masa. Alaturi de mancare. Daca ma intrebati pe mine: o friptura de vitel, impanata bine si facuta la cuptor, pe indelete, cu sos de vin, si garnitura de legume si orez salbatic.
83 pct  

Bordeaux Blanc 2010 Gold Label Barton&Guestier

Inca o incercare de la magazinul travel free din Galati. Costa 7 euro sau echivalentul in lei (la cursul BNR). In ziua respectiva 30.
E un sauvignon blanc/semillion, AOC Bordeaux alb, deci asteptari mai modeste, dar cand manevrezi vinul din 1725, se presupune ca stii cate ceva. Si este adevarat! 
Daca in cazul sauvignonului de Gascogne (al acelorasi) aroma si gustul de soc era motorul principal, in cazul acesta grapefruitul (ca suc sau pulpa fara pielitele amarui) face legea. Si ceva mar. Daca tii neaparat poti gasi chiar si fructul pasiunii. In nas pe langa fruct apar si delicate arome florale. De fapt, cuvantul delicat descrie bine vinul, desi aciditatea fina ii confera si o prospetime reconfortanta. Finetea vinului este subliniata pe final de un usor rest de zahar, insa bine asociat cu notele de fruct si condiment (exista si baric in ecuatie).
Mi-a placut, si mie si celorlalti de la masa, si completat fericit meniul compus dintr-un la fel de simplu dar delicat si delicios pui cu rosii si ardei la cuptor (rosii, oregano, ardei). O sa-l mai cumpar. 81 pct.

Mania vinului vechi

De fapt aceasta e o adevarata insemnare de blog, nu un articol sau poveste. Totul are un inceput:)
Exista prejudecata ca vinul vechi este mai bun (decat cel tanar). Jancis Robinson zice ca, din experienta ei, doar 10% dintre vinuri castiga ceva prin invechire pe termen mediu (sub 10 ani) si doar 1% dintre ele se imbogatesc intr-un fel la peste 10 ani. Un lucru care trebuie spus este ca niciunul dintre vinurile pe care le priviti in rafturile hypermarketurilor nu merita invechit. Sigur, pot exista mici exceptii, cate un chateau in Carrefour, un barolo in Real, etc. Dar va puteti da seama repede dupa pret. Iar daca vinul e scump- nu-l cumparati din hypermarket:)
Eu cred ca vinul trebuie pastrat atat timp cat e necesar pentru a se dasavarsi. A bea un vin vechi de 100 de ani e ceva mai greu de inteles pentru mine. Decat ca este posibil. Stiu, exista nenumarati sectanti ai vinului vechi, se fac verticale de Petrus si Lafite pe 200 de ani, dar pe langa curiozitatea implicita, nimic nu ma poate convinge ca un vin de 100 de ani este la potential maxim. Vinul se transforma, stiu, nu exista un moment de maxim, pe fruct, cat e tanar, are farmecul lui, matur de asemenea. Apoi mai exista si nebuloasele legate de adormirea vinului, de vinul inchis, de ferestrele de oportunitate, etc. Dar totusi imi permit sa cred ca la un moment dat in timp, sigur si in functie de receptor, se exprima cel mai bine si placut.
Ii inteleg pe cei care sunt incantati de vinul vechi, nu-i inteleg pe cei care il colectioneaza, fara gandul de a-l bea vreodata. Ca pe un timbru. Vinul este facut pentru a fi baut. Trebuie cumparat pentru a fi baut, si trebuie sa coste in functie de calitati si nu- atat de mult ca in timpul prezent- in functie de zona si producator. De altfel, vinul (nu atat vinul in general, cat Marele vin) s-a scumpit atat de mult in ultimii 20 de ani, incat e ironic ca poti gasi un chateau cunoscut, recolta din anii '80, la acelasi pret cu unul nou.
E si vina celor care scriu despre vin. Se folosesc metafore, zeci de arome, poezii, etc. Vinul nu mai este un produs alimentar, un must fermentat cu gust placut, de baut la masa, ci o opera de arta. Cel care il face nu mai este un mestesugar, sau de la un nivel incolo- un tehnolog, ci un artist! Iar cand e vorba de obiecte de arta, pretul nu mai este in legatura cu calitatile produsului si cu materia prima, ci cu...poezia, cu povestea, cu critici influenti care spun: vinul, artistul asta e genial! Si uite cum sare pretul, dar si multi aproape-iubitori de arta dispusi sa plateasca mult pentru o aproape-opera-de-arta.
N-am eu o mare contributie la acest fenomen, mai ales ca sunt si consumator de vin (si cumparator, adica), dar orisicum, mea culpa!

Citeam portretele surprinse cu acuitate ale personajelor (reale) din Billionaire's Vinegar de Benjamin Wallace. Oamenii care se adunau cu o placere sectanta, aproape erotica, in jurul unei sticle Jefferson, platita cu zeci si sute de mii de dolari, si mi-a sunat in urechi remake-ul la Sweet Jane din Natural Born Killers: The world's coming to an end, Mal!

Champ du Coq 2009, Domaine La Croix Belle, Franta

Sunt un observator fidel al acestui producator din sudul Frantei. De fapt, ca sa fiu sincer, al acestui vin, in special. Trec peste introduceri pentru ca le-am facut deja aici  (in fuga si aici).
Acest syrah-grenache(si un pic de merlot acum) vine dintr-un an bun pentru zona. Culoare este stralucitoare, rosie intensa cu reflexii violet. Nasul aduce o componenta rustica, pamantoasa, dar si note de cacao, miez de paine, fructe de padure, usoare impresii de lemn parfumat. Miezul este plin, intens, cam prea dur, taninul prea "gros", prea intruziv. Dar, stiu!, papilele nu aplauda prea fericite vinurile mai grele, pe caldura mare. Fructul abundent ar fi reprezentat de coacaze, afine si cirese. Aciditatea e mare. Finalul aduce note ierboase, condimentate, de rozmarin.
Totusi e un vin frantuzesc. Chiar daca notele de lemn se simt, nu joaca rolul principal, ca sa zic asa. 
Nu mi-a lasat aceeasi impresie ca precedentele doua si nu l-as mai descrie ca "delicios", dar ma gandesc ca e vina mea. E una sa te fi intalnit cu Sartre la un pahar de vorba si alta sa schimbi doua cuvinte despre vreme in tramvai.
Eu zic ca are ce-i trebuie pentru o invechire pe termen mediu, chiar nitel mai mare de trei ani. O sa-l mai vizitez intr-o zi de toamna tarzie si va raportez rezultatul.
84 pct pana atunci. De la 35 de lei in magazinele specializate.

7 intrebari pentru Liviu Grigorica


Liviu Grigorica este vicepresedinte ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania) si profesor (sef de lucrari) la catedra de viticultura si vinificatie a USAMVB. Ca winemaker, numele sau este asociat in special cu vinurile de top ale Cramei Oprisor (Carl Reh Winery).
Marturiseste ca s-a nascut la Galati (ca sa vezi:), absolvent de liceu de mate-fizica si de Facultate de Industrii alimentare, cu ucenicia in vinificatie la Nazarcea, langa Murfatlar, scolit pentru a deveni degustator, oenolog consultant, proiectant de tehnologii si crame, trecut prin campanii de vinificatie in ultimii 18 ani de la mare pana langa locul de intrare al Dunarii in tara. Creator de vinuri de ceva ani si castigator cu ele al multor medalii pe la concursuri autohtone ori internationale la toate categoriile de pret (de la sub 5 euro pana la peste 15 euro) ori de prezenta in comert (raft ori horeca). Medaliat la Londra pentru inovatie in vinificatie.
_______________________________________________________________


Numeroase vinuri de top romanesti poarta amprenta dvs., de la Oprisor la Rotenberg. Cel putin in ultima vreme acestea par sa aiba un filigran comun: Smerenie 2008, Cabernetul La cetate Miracol 2008, Dragaica rosie 2008, sau Notorius 2007 si noul Menestrel 2008 sunt vinuri de finete si usor de baut. Se poate spune ca aceasta e marca dumneavoastra?


Consider ca vinul trebuie sa ne produca placere in momentul degustarii/servirii lui, nu sa genereze crispari ori „chinul”de a termina paharul. De aceea modul in care vinific ori creez vinurile e condus de aceasta idee, iar rezultatul poate fi interpretat ca „vin usor de baut”. Cand ne gandim la un vin rosu, prima intrebare ar fi daca respectivul poate fi invechit la sticla 1 sau 30 de ani. Potentialul de invechire dat si de componenta tanica a structurii vinului nu se apreciaza doar din prisma ideii – e foarte astringent, aproape de nebaut, asta inseamna ca poate sa stea mult timp in sticla pentru a evolua. Marea arta a oenologului este de a obtine un potential de invechire similar intr-un vin ce se poate consuma relativ rapid dupa nasterea sa si o concentratie practic identica de taninuri insa intr-o alta structura decat vinurile „de nebaut acum”  . Din acest punct de vedere, da, vinurile fine dar puternice si corpolente in acelasi timp, cu potential de invechire mare dar considerate usor de baut, sunt marca Liviu Grigorica.

Ce oameni si imprejurari v-au influentat dezvoltarea profesionala?


Pot spune ca am avut norocul de a intalni oameni deosebiti, unii dintre ei fiindu-mi mentori sau modele. Pe scurt si respectand doar o simpla ordine cronologica i-as aminti pe cei care mi-au fost profesori in facultate: Mircea Bulancea, care mi-a urmarit primii pasi in arta vinificatiei si Brad Segal, cel ce mi-a aratat cum sa-mi pun intrebari si in ce fel sa gasesc raspunsuri, cum sa ma organizez pentru a putea coordona o intreprindere sau o afacere. Nu pot trece mai departe fara a o mentiona pe doamna Gabriela Arion de la care am invatat ce inseamna perseverenta, puterea de a zambi si de a ramane optimist indiferent de situatie. Voi incheia prin a-i mentiona pe cei doi mari oameni ce mi-au marcat primii pasi in arta degustarii: Mircea Bocancea si Viorel Stoian. De la primul am „furat” arta de a ramane concentrat si calm in mijlocul a sute de vinuri la degustare, iar impreuna cu domnul Stoian mi-am descoperit capacitatea de a „diseca” fiecare vin, de a respecta vinul si vinificatorii, de a gasi ceva bun in fiecare vin si de a-i scoate in evidenta calitatile, chiar daca sunt unul dintre 
cei mai exigenti critici in acest domeniu.

 Unii spun ca vinul trebuie sa exprime exclusiv caracterul de soi si locul de unde provine, altii ca strugurele e o materie prima pe care specialistul o poate manipula dupa bunul plac si propria stiinta. Dumneavoastra ce credeti?

Un vin trebuie sa exprime soiul si locul de origine. Restul e o discutie despre marketing, piata, consumatori, distributie si preturi, plus argumentele comerciale ale unor firme ce doresc sa vanda cat mai multe materiale oenologice. Sunt unul dintre specialistii care stiu cum sa manipuleze la maxim strugurii sau vinurile pentru a obtine acel produs comercial dorit de piata. Asta nu inseamna ca o si fac. In natura gasim aproape tot ce ne trebuie pentru a obtine un vin bun, dar uneori natura mai trebuie si ajutata. Sunt adeptul interventiilor tehnologice minime, facute cu cap si cu materiale de buna de calitate, precum si respectarea catorva reguli de baza pentru a obtine un vin bun. Chimia si biochimia trebuie sa intervina cu adevarat in vinificatie atunci cand trebuie reparate greselile flagrante ale viticultorului ori ameliorate calitatile materiei prime intr-un an dificil.

Multi producatori inteleg ca varietatile autohtone sunt calea de iesit in lumea mare a vinurilor. Cu toate acestea, in afara de familia “fetestilor”, restul varietatilor, atatea cate mai sunt, nu fac parte din aria lor de interes. Sunt soiuri precum zghihara, galbena, babeasca sau mustoasa, mici si fara perspectiva, sau cauzele sunt mai complexe?

Calea soiurilor autohtone e o reteta folosita astazi de multe tari, de la cele mai mici, cum ar fi Croatia sau Grecia, pana la Italia si Spania. Toate se bazeaza in special pe dorinta turistilor de a degusta un vin autohton langa doua – trei feluri traditionale de mancare. Soiurile enumerate mai sus ar putea avea succes intr-un context asemanator, cu doua conditii minime: sa fie corect vinificate si decent prezentate. Trebuie sa fim constienti de faptul ca respectivele soiuri nu pot sta alaturi de cele consacrate international, dar pot fi o varianta „exotica” locala intr-un context gastronomic romanesc. 

Am auzit de cateva ori povestea oenologului care isi pune amprenta asupra vinului dupa ce acesta a fermentat, cat timp e in cisterne sau chiar in baric, reusind sa amelioreze produsul. Cum este posibil? Ce interventii pot cauza o astfel de imbunatatire?

In timpul fermentarii se decide soarta unui vin: daca poate fi ceva deosebit ori ceva uzual. Apoi vinificatorul mai poate doar sa „dreaga” erorile, ori sa pregateasca „tanarul” pentru a deveni un mare vin. In functie de tipul de vin sunt importante deciziile luate in acest moment: in ce tip de lemn se va matura vinul, in ce tip de butoi, eventual pentru cat timp. Apoi intervine degustarea periodica ce va decide momentul parasirii recipientelor din lemn, eventual corectiile ce se vor aduce vinului, precum si perioada de invechire in sticla. Totul se face in functie de cunostinte, experienta, imaginatie si e o arta ce poate fi interpretata ca o amprenta a fiecarui oenolog.

Ce noutati ne veti propune in viitorul apropiat?

Unele noutati deja s-au epuizat sau aproape. Ma refer aici la Caloian Zinfandel alb 2010, Tamaioasa Romaneasca La Cetate Miracol 2010. Altele de abia isi incep cariera: La Cetate Sauvignon Blanc 2010, Caloian Rose, Sauvignon Blanc Negrini 2010. Iar pana la sfarsitul anului mai avem suficient timp si pentru alte vinuri bune.

Aprecierea unui vin este in mare parte dependenta de ocazie si asocierea culinara. Cu toate acestea noi toti avem un vin pe care nu l-am refuza, indifferent de circumstanta. Pentru dvs. care este acesta?

Degustarea unui vin are pentru mine valente profesionale si-mi face placere sa degust orice vin indiferent de calitate. E adevarat, cred ca as evita vinurile cu defecte intr-un moment deosebit. Pentru a raspunde la intrebare, nu pot refuza niciun vin bin facut ce poate fi degustat ori baut cu placere.

Alte vinuri bulgaresti si o concluzie: Black C Red 2008, Contemplation Merlot+ Malbec 2009, Blanc de Noir 2009 Eduardo Miroglio, Quantum Traminer 2010

Black C Red 2008, cupaj de cabernet si merlot, este un vin din Trakia Valley, Bulgaria, produs de Santa Sarah Winery.  Eticheta minimalista, cel rosu se distinge de cupajul alb(exista si el) doar printr-un  punct rosu de dupa C. Sigur, pe langa culoarea vinului care nu e usor de deslusit prin sticla impunatoare cu umeri lati.
E un vin ok, dar parca se vrea mai mare decat poate fi. Prea puternic, prea taninos, sigur cu gustul si aromele asteptate. Are toate fructele de padure si final gemos, dar e prea "raw". Sigur, daca m-ar mitui bine as putea zice ca la taninul si aciditatea pe care o are vinul are chiar si un potential de invechire. Dar nu prea cred, nu-i de ajuns ca sa-mi placa nici acum, si ma indoiesc ca va fi peste 5-7 ani. 77 pct. 26 lei(in leva)

Contemplation Merlot+Malbec 2009, produs de Katarzyna Estate, undeva in sudul Bulgariei la granita cu Grecia. Din cate inteleg acelasi vin este gasibil cel putin in alta ipostaza sub o eticheta cu o rata de cauciuc. Na' poftim branding! E vesela treaba, dar ce are contemplarea cu rata de baie. Oh, m-am prins! Tulai doamne, da' naiv mai sunt. Oricum eu am prins o eticheta enorma, pe care scriu randuri randuri in bulgareste si pe care zice la un monent dat, in limbi mai accesibile, ca mathematica si arta au ceva in comun: se pot pretui si pentru ele insele. Corect! Probabil si cu vinul este la fel. De aici si preturile irationale.
E new-world all the way. Lemn si note gemoase, dar pentru mine totul a inceput si s-a terminat cu un alcool strasnic (14,5) rau integrat. Deja am inceput sa ma plictiseasca vinurile de soiul acesta si nu mai simt utilitatea descrierii lor amanuntite. E dezechilibrat. dara n-ar fi tinut mortis sa produca un trascau din acesta, fundatia de merlot fructat si delicat ar fi asigurat un edificiu mai placut simturilor. 74 pct. 20 de lei (in leva).

Blanc de noir 2009 Eduardo Miroglio. Da, e tot un vin bulgaresc, produs in tara vecina de un italian care face si-n tara lui un barolo&stuff destul de bine. Le-am gustat la Goodwine, participand la ultimele doua editii. Vinul de fata este 100% pinot noir vinificat in alb, cel mai probabil baza pentru un spumant, caci respectivii fac si asa ceva. Culoarea este galben pai cu ceva verzui. Chiar daca nasul e nitel funky, cu note drojdioase, afumate si ceva fruct gen capsuni sau zmeura (de supermarket, adica nu prea coapte), gustul m-a satisfacut: e plin, voluptos, cu impresii de crema de zmeura, asadar destula unctuozitate. Finalul e lunguiet, crocant si persistent. 28-29 de lei (13 leva). 83 pct. L-am incercat cu un crap in saramura si greutatea vinului a facut fata cu succes condimentelor obraznice.

Quantum Traminer 2010, Domaine Boyar, companie cu principalul centru de vinificatie la Sliven. Doua lucruri ar fi de spus in prealabil: 1. ca traminerul este un strugure popular in Bulgaria, vezi in rafturi nenumarate exemplare si 2. ca acest traminer a obtinut doua medalii de aur consecutive (recoltele 2009, 2010) la CMB, fapt care subliniaza consecventa in calitate si seriozitatea producatorului.
Vinul nu este complicat, ci curat, sec si elegant. Culoarea este galbena aurie, nasul este conform asteptarilor atat floral (trandafiri), cat si fructat (lychee). Gustul este plin, bogat, cu mult fruct (sunt multe acolo, dar ce importanta are?), chiar si o nuanta afumata, pe final, animand postgustul delicat de mar si fructe exotice. Cine da 7 leva (adica cat o "fata-n iarba") pe asa ceva, nu se poate declara decat multumit. Iti aminteste ca eleganta inseamna tinuta si discretie, si nu briz-brizuri versace cu eticheta pe afara. 85 pct. In rest, n-am inteles prea bine ce are o ecuatie de-a lui Heisenberg cu traminerul bulgaresc, dar eu nu sunt fizician.


As incerca cu aceasta ocazie o personala si nevinovata concluzie despre vinurile bulgaresti. In primul rand, eu am avut o idee despre ce cumpar, cel putin nume de producatori sau game. Apoi ca mi-am facut timp sa gasesc un hypermarket, si sa salvez 30-50% din pretul de achizitie. Faptul ca nu le-am ales (pe toate) la intamplare conteaza evident. Si in Romania daca stii ce sa alegi din raft poti ramane cu o impresie placuta despre "vinul romanesc". Totusi ale noastre par un pic mai scumpe la calitate asemanatoare. Apoi clar sunt peste noi la prezentare si branding. 
Dar e si ceva negativ de remarcat. Poate doar din punctul meu de vedere, de turist prin paharul de degustare, cautand o farama de autentic, dar mi s-a parut ca la nivel de vinuri superioare au abandonat soiurile autohtone. Adica, sigur pe raftul de jos vezi nenumarate gamza si kadarca, dar producatorii mai renumiti nu par sa incurajeze soiurile neaose, favorizand syrahul, malbecul, cabernetul, sauvignonul blanc si toate celelalte. Nu ca la noi lucrurile ar sta esential diferit...Eu zic ca nu-i de bine, dar...

PS: Despre alte vinuri din tara vecina degustate, puteti citi aici.

Gewurtztraminer 2009 "Cycle" Minkov Brothers Bulgaria

Minkov Brothers Gewurtztraminer 2009
Nas puternic floral, trandafiri, ierburi aromatice, fructe exotice. Aciditate buna, dar care lasa ceva din greutatea aromatica ca scape necompensata. Caisa jumatate cruda, jumatate coapta. Citric. Final nu foarte persistent, dar intens, condimentat, de tarta de fructe. Calitate medie, cu un pret destul de mic. Se gaseste peste tot intre 6 si 10 leva. Peste tot adica "grasa de Cotnari-peste tot".
Chiar daca vinul nu m-a impresionat, trebuie sa spun ca in vacanta fiind, nici nu cautam vinuri de acest gen. Si mai trebuie sa punctez ca in acest pret, nu este un vin rau. Nu am gustat alte vinuri din seria cycle/bi/tricycle (adica, intelegeti, monovarietal, cupaj de doua sau de trei soiuri), dar din ce citesc la ceilalti, deduc ca toate ar fi asa, ok, cu raport pret-calitate bun. Apoi priviti eticheta. Chiar daca sunt mici greseli de conceptie (cycle ar fi necesitat un monociclu, tricycle un triciclu) e ceva comic in rotunjorul personaj care pune la grea incercare rezistenta bicicletei. Ati vazut la noi asa ceva? De fapt, ati vazut la noi vreo eticheta facuta cu umor voluntar? 
77 pct

Nalvi Karlovo Misket 2010 Bulgaria


Azi continuam periplul bulgaresc cu un vin mult diferit de precedentul dar asemanator dintr-un punct de vedere, veti vedea. 
Este un vinisor produs de Vinal Lovech. Karlovo e indicatia geografica (undeva in mijlocul Bulgariei). Misket e varietatea, mai cunoscuta ca Red Misket. Desi da vinuri albe, i se spune asa din cauza culorii pielitei, care este roz. 
Culoare galben verzuie putin intensa. Nas floral, intens, de lacramioare, trandafiri, flori de cires, magnolie. Gust de mar golden  si cirese albe. O aciditate nu foarte mare, nu evidenta in modul efervescent cel putin, de altfel aud ca soiul nu exceleaza la acest capitol, dar contribuind pe cat posibil la impresia de vin baubil, aromat, simplu. Final usor mentolat, condimentat. Fara citrice, doar un pic de caisa cu o parte nebatuta de soare temperata de un rest de zahar nu prea intruziv. 
75 pct. 
Sa mai zic ca l-am luat din raft la intamplare. Am vazut pretul si aspectul sticlei si ceva nu facea sens. Adica, la noi, in banii acestia gasesti niste atrocitati cu hangite in costum popular cu decolteu mare pe eticheta, sau vin  demisec varsat facut intr-un garaj din Panciu.
La 3,5 leva (7,5 lei) intr-un Carrefour bulgaresc, trebuie sa recunosc ca am ramas uimit de calitatea vinului si a prezentarii in raport cu pretul. Sigur putea avea o aciditate mai mare, sa fie mai plin, mai bogat. Dar...7,5 lei!? 

Minkov Brothers Cuvee 2009

Am fost curios daca voi putea gasi acest vin in hypermarketurile bulgaresti, si mai ales la ce pret. De ce am fost atat de curios? Pentru ca in urma unei mici cercetari prealabile asupra vinurilor vecinilor de la sud demne de incercat, a reiesit ca acest cuvee a primit o Mare medalie de aur la concursul Mondial de Bruxelles din acest an. Ceea ce insemna, oricum ar fi, un punctaj de peste 90 pct (am impresia chiar 95, dar e posibil sa ma insel)! Ei bine, l-am gasit in Carrefour! Si la pretul de 12 leva, ceea ce inseamna vreo 25 de lei!
Acuma, spre deosebire de etichetele fatoase ale omniprezentei game medii Tri/Bi/Cycle, aceasta eticheta e destul de comuna chiar ingramadita daca ma intrebati pe mine. Oricum, inteleg ca-i cel mai vechi brand al lor si primul vin bulgaresc luat in seama international, acum mai bine de 100 de ani. Genul acesta de lauda il stim si noi.
Ok, si cum l-am gasit?
Culoarea este superba, ca un Deep Purple in concert cu Ian Gillan in mare forma. Olfactiv aduce initial tuse de tabac si lemn parfumat in stilul bombastic al lumii noi. Apoi, miraculos, dupa cele 30 de minute de aerare regulamentara notele stridente se estompeaza, ramanand un amalgam frumos mirositor de fructe de padure coapte, in special coacaze si afine negre, condimente de desert si putina menta.
Gust: aici e marea realizare. Plin, dens, corpolent, evolueaza de la un atac de cafea, vanilie si zahar brun (foarte asemanator cu maniera chiliana de a vinifica soiul carmenere), spre note fructate, de suc de coacaze, cu nuante catifelate de iaurt, dar bine echilibrate de aciditate. Finalul este persistent, dulce condimentat, cu scortisoara, cuisoare si fructe negre dulci.

Vinul- cupaj de cabernet (majoritar), syrah si un pic de merlot- a petrecut 12 luni in baricuri din stejar francez si american (50-50), e potrivit alcoolic (13%, excelent integrat!) si nu este un vin de meditatie (decat spre sfarsitul sticlei:), ci mai degraba unui vesel, prietenos, cu mult fruct. Realizat in stilul lumii noi, impetuos, dar important! bine echilibrat si care la 12 leva este un best buy indubitabil. As fi curios sa-l incerc peste 2-4 ani, sa vad cat de serios poate deveni. De altfel nu cred ca are ce-i trebuie pentru o invechire pe termen mai lung. Acum insa este minunat in banii acestia.
87 pct.
Eu unul nu stiu cum a putut acest vin sa fie punctat atat de sus la prestigiosul concurs amintit. E drpet ca odata aerat corespunzator devine o magna de fruct frumos mirositoare, persistenta gustativ si fara defecte evidente (ceea ce ar explica medalia luata, avand in vedere ca punctatul la concursuri se face de la 100 si se scade in functie de defecte). Poate sa nu fiti fanii acestui gen de vin, dar in categoria sa si mai ales la pretul sau e o realizare.

PS: Acest Cuvee al fratilor Minkov si Enira 2006 reprezinta pentru mine cele mai bune vinuri bulgaresti premium pe care le-am incercat pana acum. Sunt de calitate asemanatoare, dar extrem de diferite in intentie si abordare. Ce sa mai spun decat ca la banii acestia este un vin fara corespondent in tara noastra.

credit foto: wineinbg.net

Si m-am luptat cu ei pe plaje: Churchill's Melnik 2007

Daca ai nostri au scornit povestea cu babeasca de Nicoresti si cardinalul Richelieu, de ce n-ar inventa si bulgarii ceva asemanator.? Ei bine, va veti chinui in zadar sa gasiti un rand serios care sa confirme pasiunea nestavilita a domnului Churchill pentru un vin bulgaresc oarecare.
De altfel, am oarece dubii ca era consumator de vin, cigarul celebru potrivindu-se mai bine cu cognacul si sampania. Daca citesti cu atentie intrarile din google la interogatia "churchill  melnik" descoperi radiografia mistificarii. "Localnicii isi amintesc ca Churchill comanda doua butoaie de vin pe an", dupa care sursa informatiei (adica amintirea babutelor la a doua generatie) e uitata si asa ajunge vinul de Melnik  "a favourite of Winston Churchill's". Nici macar ocupatia germana nu i-a putut stavili apetitul pentru acest delicios vin. Mi-l si inchipui pe tanarul Ian Flemming intr-o operatiune de commando in Bulgaria, rostogolind la vale sub tirul inamic cele doua butoaie de vin. 
In fine, nu e important daca e adevarat ci ca exista un vin care se numeste Churchill's Melnik si din interes stiintific l-am cumparat (si baut). A costat fabuloasa suma de 6 leva (pret de market de statiune), adica 13-14 lei, pret la care deja ii pun la indoiala gusturile incapatanatului prim-ministru. 
Oricum sa trec la subiect. Vinul e obtinut dintr-o varietate autohtona care poarta chiar numele locului. E un vin rosu-rubiniu, neutru, cu vinozitate mare, vin de masa, fara arome extravagante, fara baric, bine echilibrat, cu aciditate buna. Corpolenta este mediu-usoara, dar niste tanini mici si obraznici il fac capabil sa reziste asaltului inamic cu halci de carne la gratar, oricunde ar fi: pe plaje, in aer sau pe strazi, in Franta sau pe mari (vorba celebrului discurs). Aromele sunt austere, doar ceva visina si o astringenta de pruna goldana necoapta in totalitate. Finalul este mediu si aduce un gust brusturos, morocanos, ierbos, mineral si condimentat. 74 de puncte sa fie, caci nu face rau, nici la stomac, nici la cap, nici la buget.
Marturisesc ca fara a fi impresionat in vreun fel de incarcatura istorica a acestui vin, si sunt convins ca exista alte variante mai elevate ale vinului de Melnik, chiar in portofoliul producatorului Damianitza, am ridicat un pahar in memoria marelui Winston, fara cerbicia caruia am fi baut ceva mai mult riesling acum.

Despre etnicitate si vinurile grecesti ale lui Razvan Avram

Biserica Greaca, Galati
In Galati, comunitatea elena numara in interbelic peste 10.000 de membri, fiind alaturi de italieni, armeni si evrei o parte integranta a vietii multiculturale a orasului. Astazi doar 1.000 se mai regasesc in scriptele asociatiei etnice, desi la recensamantul din 2009 s-au declarat greci doar 300. In fine, nu cu acesti o mie sau trei sute am eu ceva de impartit, ci cu Christian Papadopol, adica colegul meu de copilarie (scoala, clasa, banca, scara blocului, etc). De fapt, va previn, aceasta e genul de amintire lipsita de sens, cum au batranii, de obicei:)  Nu duce nicaieri...Sau duce? 
Christian era blond si avea ochi albastri. Are inca si parul si ochii, dar fiind o amintire, hai sa vorbim la trecut. Nu mi s-a parut ca avea nas subtire. Nu injura in greceste si din apartamentul sau nu se auzea non-stop muzica greceasca, nu mai mult decat in al meu, sau al altora, nu se spargeau farfurii de bucurie (ma gandesc ca d-na Papadopol o fi spart cateva de suparare, sau din greseala, dar dumneaei nu era grecoaica oricum). In acele vremuri "de dinainte" etnicitatea nu ara atat de trambitata si exploatata teoretic ca acum. Cel putin daca nu era vizibila si nu la nivel oficial, cel putin. Ori etnia lui Dragos Ionescu, celalalt confrate de aventuri, nu ii era inscriptionata pe frunte. Era la fel ca mine, la fel ca noi toti, orice am fi fost: comisarul Moldovan sau nemti, cavaleri teutoni, muschetari, Stefan cel Mare, tatari, etc.   A trebuit sa vina o revolutie ca sa-mi dau seama, fara sa inteleg exact ce inseamna asta, ca Dragos este evreu. Cred ca si lui i-a trebuit o revolutie, pentru ca dupa ea a urmat un program intensiv de reincarcare a universului spiritual etnic, daca pot sa spun asa. In cateva luni, a devenit evreu. Stiu ca suna ciudat, dar asa a fost. Dintr-o data razboiul de 6 zile si alte astfel de evenimente au ajuns subiecte de conversatie. Mie mi se pareau straine, dar el vorbea cu pasiune despre ele, de ca si cum erau razboaiele lui. Nu vreau sa intru in amanunte, asemenea subiecte sunt sensibile, dar mi s-a parut si atunci si acum interesant cum parca omul avea in meandrele sale un recipient etnic, un soi de tub de oxigen gol pana atunci, care s-a umplut rapid, sub presiunea fantastica a anului 1990 si a iminentei emigrari a familiei Ionescu in Israel. Curioasa aceasta transformare, avand in vedere ca domnul inginer Ionescu (care era un roman neaos) cumpara in fiecare decembrie brad de Craciun.  
Sa ma intorc la greci si la Christian. Am participat la nunta lui, acum cativa ani. N-am fost intampinati cu ouzo, nu s-a baut Retsina la masa si nici nu s-au spart farfurii. Mai pe la mijlocul petrecerii, doar niste unchi s-au invrednicit la un dans specific, dar asta a fost tot. Totusi, ca sa inchei amintirile si sa dau excursului un sens poate nemeritat, trebuie sa precizez ca d-l Papadopol a fost comandant de marina civila, iar fiul sau, din cate stiu i-a calcat pe urme, ocupandu-se afaceri care au legatura tot cu apa si cu acest antic si specific mestesug elen. 

Si asa ajungem, draga cetitorule, intr-o zi de vineri, pe la sfarsitul lui iulie, nu departe de Biserica Greaca (fosta Metamorphosis), unde Razvan Avram (via Goodpoint Iasi) ne-a prezentat noile sale importuri din tara care a dat lumii democratia si tirania deopotriva, si, daca ma intrebati pe mine, mai tot continutul cursurilor din anul I de la Facultatea de Filosofie (de oriunde ar fi ea, presupun).
Inainte de impresii si descrierea aromelor amusinate  nu in cele mai bune conditii ambientale (spre rusinea mea de organizator in situ), vreau sa ii multumesc lui Razvan pentru initiativa, fiind pentru prima oara cand a venit muntele la Mahomed, adica vinurile la Galati, special pentru cei doi trambitatori online in ale vinului concentrati in aceasta urbe si inca cativa prieteni apropiati ai lor. Socotesc ca prietenia a cantarit mai greu decat interesul comercial, lucru frumos si demn de toata consideratia.
Aceste vinurile grecesti trebuie cantarite in alta ordine ontologica decat celelalte, din lumea larga. Seamana cu vinurile georgiene, in sensul ca cei care le fac (si le beau) nu se chinuie prea tare sa copie un trend, ci le fac asa cum le place lor: necomplicate, baubile, light, de vara, de caldura mare, de...ati prins ideea. Producatorul se numeste Lafazanis Winery si vinurile sale vin din nord-estul peninsulei Pelopones, din Nemeea, un oras nu departe de anticul templu al lui Heracle. Mai zic in preambul ca toate vinurile degustate au fost seci (sau pe aproape).
Gama de baza a producatorului se numeste Prorogos si vine la pretul de 19 lei. Din ea am degustat urmatoarele:
White 2010: vin de vara, 11,5% alc, cupaj al soiurilor Roditis (70%) si Savatiano, aducand arome si gust de mar, citrica, cu prospetimea de partea sa, dar fara o aciditate iesita din comun, pentru ca si aciditatea pe caldura nu face foarte bine, usor uleios cu note de caiso-piersica, lasa in urma ceva usor taninos de caisa aproape de parg si ierburi aromatice. 75 pct.
Retsina 2010. Stiti povestea acestui sortiment traditional vechi de cand cultura vitei de vie la greci: este un vin la care se aduga in fermentatie muguri de pin, amintind de accidentul antic al rasinei- materie izolatoare a amforelor-  scursa din greseala in interior si cauzand gustul inconfundabil al retsinei. Ce sa zic, decat ca fara a fi un fan al acestor soiuri de vin (avem si noi pelinul nostru, nu-i asa?), acesta este cel mai bun reprezentant pe care l-am gustat pana acum (de altfel vinul de baza este cel de mai sus, deci cupaj roditis/savatiano), aroma dominanta de rasinoase (de altfel totul e liniar in aceasta licoare, iar pinul subjuga orice alta aroma ar dori sa iasa la iveala) fiind deosebit de fina si delicata, contribuind la caracterul tonic si rezistent la oxidare (doua saptamani a rezistat in frigider fara transformari majore!). Nu-l pot puncta, din lipsa de repere serioase, dar nu sunt primul (de fapt sunt al treilea sau al patrulea) care remarca superioritatea acestei retsina in fata tuturor celorlalte care se pot cumpara din magazinele romanesti (si dupa Razvan Avram chiar grecesti). Remarcabil!
Rose 2010. Acesta este un rose atipic, dar culmea! corespunde ideii neofitului roman despre vinul rose, anume ca se obtine din amestecul vinului alb cu cel rosu. Asa este, si este un unicat, o exceptie de regula comunitara, impusa de francezi din motive egoiste, dar usor de inteles, ca roseul se face exclusiv din struguri rosii vinificati mai altfel. Este Roditis (65%)- albul de baza in acea regiune, Moshato (20%)- o varietate de muscat si rosul Agiorgitiko (15%). Ce iese este un interesant contrast aromatic si gustativ intre un nas floral, lipsit de acetona frantuzeasca atat de comuna in roseurile tehnologice, si fructate, fructe rosii- capsuni, zmeura,  visine dar si o adiere de muscat. In gust apar capsuni si cirese, chiar pruna, aciditatea putea fi mai ridicata, dar iertam caci finalul dulce acrisor de fructe rosii mi s-a parut destul de persistent. 76 pct.
Gama Prorogos se incheie cu un Red 2010, un cupaj de Agiorgitiko (70%) si Cabernet.  Acesta este fresh&fruity, light, cu gust intes de cirese, prune, si visine toate coapte si zemoase. La acelasi pret ca intreaga gama (19 lei) mi s-a parut de o valoare buna si un soi de vin rosu greu de gasit in ziua de azi, cand toata lumea vrea sa obtina vinuri gemoase, extractive, serioase. Decat un Chaplin serios, mai bine un Zorba glumet, zic eu. Bineinteles ca am zis ca seamana cu babeasca neagra, la care mi s-a replicat ca mie toate vinurile mi se par babeasca neagra. Ei, dupa ce Marius si Ciprian au zis cam acelasi lucru, nu numai ca n-o sa ma duc la culcare, vorba zicalei, dar o sa mai beau inca o cana din acest proaspat, vioi si nepretentios vin. 77 pct. 


O cezura e necesara pentru a marca trecerea la o gama superioara, varietala, pretuita la 33 lei.
Moschofilero 2010. 100% Moschofilero, 11,5% alc. Se vede ca este facut mai serios, mai de export, ca sa zic asa. Un nas floral puternic, un gust plin, proaspat, cu suc de citrica, caisa si o usoara nota migdalata, amaruie, de grapefruit. Un finish durabil si crocant, cu impresii minerale. 80 pct. 33 lei.
Agiorgitiko 2009, 12,5% alc. E ca un alterego mai rafinat al inferiorului (ca gama) Red 2010. Tanini mai prezenti si mai obraznici, desi ramane un vin de categorie usoara. Fructul representat de visine si coacaze, e mai auster, apar evidente note minerale si vegetal-condimentate, cu o astringenta concentrata pe final. Exista si o impresie ciocolatie, care ma face sa cred ca desi nebaricat, a plutit ceva rumegus prin cuva de fermentare.79 pct.


Si in final, bijuteria coroanei, un tot Agiorgitiko 100%, dar de export si baricat:
Nemea 2007, 13% alc12 luni in baric, 50.000 de sticle produse, 58 lei.
Culoare rosie-rubinie intensa. Nas de coaja de portocala, mieros, cu ceva menta si zahar brun si cacao. Se aseamana cu mirosul unui sangiovese italian, dupa mine. Gustul de fructe dulci, chiar dulceata, cu toate cele emanate din baric(impresii vanilate, cafea, scortisoara, cuisoare), dar cu fruct copt- cireasa, visina, pruna, care ii asigura o baubilitate crescuta, ca sa zic asa, si care se termina cu un final de dulce-acrisor de rodie coapta si dulceturi. Un vin superior. 84-85 pct.


Sa inchei cu doua concluzii:
Preferatele mele, gandindu-ma la pret, ar fi Prorogos Red si Prorogos Retsina. In alta ordine de idei, m-as revedea cu placere oricand  cu vinurile rosii superioare produse din soiul agiogitiko.
Apoi, sa le multumesc din nou lui Ana Maria Nazarie si lui Razvan Avram pentru oportunitatea de a explora aceste vinuri autentice dintr-o zona apropiata geografic, dar destul de necunoscuta mie pana acum. Aferim!

PS: In ce priveste intro-ul, amintirile mele sunt autentice. Numele prietenilor mei nu:)

Roseuri frantuzesti: Cuvee Arbaude si Cote Midi 2010

2010 Cuvee Arbaude este un rose de Provence tipic (AOC Cotes du Provence), produs de Mas de Cadenet. 
1. Acest vin se regaseste in mai toate topurile avand ca subiect roseul din acea zona. 
2. Zona in sine, trebuie spus, e luata in vizor de mai marii de peste ocean, mai ales cand vine vorba sa dai exemple de roseuri ceva mai elevate.
3. In Provence roseul e No.1. Adica nu e ruda saraca a rosului si albului, doar un vin strutocamilic produs doar ca sa completeze gama producatorilor, ci chiar e obiectul principal al muncii lor, ca sa zic asa.
4. Metoda traditionala se numeste Saignee sau bleeding pe englezeste. Din cuva unde se gasesc strugurii se retine primul must, de o culoare putin intensa si se mai scurge putin cate putin pana se ajunge la culoarea dorita. Evident cu cat iei din primul must, cu atat ce ramane este mai intens colorat (intrucat raportul must/pielita se reduce). Tot traditional strugurii folositi sunt tipici pentru Rhonul de sud: syrah, grenache, carignan si cinsault. 
5. Cuvee Arbaude contine grenache 70%, carignan si cinsault cate 15%.
6. Culoarea este rose-somon nu foarte intensa. Nasul e un pic funky, cu note puternice florale, un marunt de aciditate volatila (adica cam ataca nasul), citrice, si multe fructe rosii. E drept ca e destul de diferit fata de roseul comun duhnind a dormitor de fata care-si face unghiile sambata seara. Gustul e robust, plin, cu note evidente, usor de identificat de fructe de padure rosii: zmeura, fragi, coacaze rosii, capsune. Daca initial aromele puternice de fruct copt iti creeaza o iluzie dulce, finalul sec impune un reziduu (dulce)acrisor de portocala si limeta. 
7. Mi-a placut foarte mult, pentru un rose, se intelege. Face 41 de lei (d'ale Vinexpertului) dupa care nu-mi pare rau. E curat, proaspat si foarte fructat. 83 pct.

2010 Cote Midi Rose, produs de Magellan, 
1. este un rose catalogat vin de Pays d'Oc, deci asteptari mai mici: rose generic, fara informatii amanuntite
2. as zice ca este un grenache/cinsault, dar nu ma credeti pe cuvant.
2. eticheta simpatica,  gen ziar, dotat cu screwcap, asadar picnic la iarba verde.
3. E destul de comun, cu nas de vata pe bat, trandafiri, acetona, citrice si fructe rosii. Gustul e acid, cu acele nuante des intalnite de suc de lamaie si un strop de sirop de fructe de padure. Nu e prea persistent, nu iese in evidenta, dar nu e rau. Doar ca nu e nimic memorabil. 
4. 74 pct. 28 lei (tot Vinexpert&co, Le Marche Galati). Raport pret calitate: hm, un pic cam scump pentru ce ofera. 

5,6,7:  La revedere,  ne vedem, citim si auzim peste o saptamana si ceva. Va doresc mult soare dar si racoare fara dureri de cap si sinuzita!