Ma numesc Syrah Venta la Ossa 2009

Ultimul vin pe care l-am baut in 2012 a fost acest syrah spaniol. Mi s-a parut atat de concentrat, dar si, in acelasi timp eteric, pierdut prin ascunse pliuri ale gustului incat m-a cucerit pe data, cum a facut-o si romanul lui Orhan Pamuk- Ma numesc rosu. Precum cartii si acestui vin i se pot reprosa multe, cum ca o trama policier este invaluita intr-o manta culturala, cu reverberatii istorice si teologice. Ca e un Numele Trandafirului setat in medievalul de asta data otoman, ca de la Umberto Eco incoace s-au vazut mii de mistere cu templieri, catari si zeci de urmasi ai Mariei Magdalena, seturi intregi de graaluri, aschii din sfanta cruce care insumate ar putea incalzi Bucurestiul un an de zile. Dar asta e doar jumatate de adevar, la fel cum culoarea foarte pigmentata si lacrimele lungi, aromele tari de fructe rosii si negre bine coapte, tusele glicerinoase, balsamice, si adierea specifica de carne uscata (fiind in Spania la momentul acela- am notat-o firesc ca "jamon"), dar si miezul cu picanterii dulci, taninuri cremoase, amintind de dulceata de nuca, gusturi lactate, moi, matasoase, ar face unii iubitori ai vinului sa categoriseasca acest syrah din Tierra de la Mancha ca fiind ce-i genul de vin "big&bold", artificial pompat pentru a fi pe placut criticilor "care conteaza", cum ar fi cele  94 de puncte din ghidul Penin, gurul notelor spaniole, si o intreaga alta panoplie de 90+ de la mai toata lumea care l-a gustat, ceea ce la 12,5 euro e bine de tot, nu-i asa?
Ma numesc rosu e genul de carte m-a cucerit nu prin subiect, desi e cand mustos si alert, cand gingas si romantios, ci prin stilul autorului recompensat ulterior cu premiul Nobel pentru literatura. Felul in care curge cartea lui Pamuk denota o maiestrie aproape supranaturala. Actiunea este povestita in totalitate la persoana I, doar ca persoana e in continuu diferita, iar uneori nu e o persoana. Este copacul desenat pe peretele scenei unde sta hakawati-ul din cafenele arabe, este un caine fara stapan, este o pasare. Chiar daca actiunea nu te convinge sau nu te tine foarte conectat la text intotdeauna, cumva acesta desavarsire stilistica e in stare sa o faca, sa-ti creeze sentimentul ca te afli in fata unui carti mari, al carei abandon te va transforma intr-un mare pacatos al literaturii. Si asa am trecut prin cele nici nu mai stiu cate pagini (peste 500, oricum), extrem de dense ale romanului. Apoi, mai e si sentimentul unei lumi in amurg, o spendoare otomana artificiala, in pragul declinului, o lume a carei inchistare in traditie ii va atrage inevitabil sfarsitul. Si acest conflict intre lumina cu efect de sepia a unei epoci si sticlirea metalica si necuvioasa a progresului este aciditatea si vivacitatea care eleveaza si acest syrah de levant maur. De altfel nici nu ma mira ca Bodegas Mano a Mano isi are sediul pe o strada numita Alhambra, in Ciudad Real. 
Complexitatea si pliurile sale matasoase m-au facut sa-l consider nu doar un alt vin de peste 90 de puncte, ci un vin adevarat, memorabil, demn de povestit. 
Degustam multe vinuri (Doamne, iarta-ne!), citim multe carti (Doamne-ajuta!). Poate ca multe sunt carti foarte bune, cu subiect si predicat, bine scrise. Insa doar cateva se transforma in borne, doar cateva iti sar din amintire de fiecare data cand doresti sa extragi esenta, prin alambicul de parfumier al sufletului tau.
Si aceste doua lucruri de care v-am povestit azi sunt pentru mine astfel de repere.

0 comentarii: