BBdV ep. 27: Oakham Ales Citra

Iata inca o bere minunata, englezeasca, de un galben auriu usor cetos, cu spuma fina si carbonatie la fel.
Practic de cum o duci la nas stii ca vei avea o experienta interesanta, aromatica de lyche din compot, physalis si grapefruit putandu-se alinia oricarui gewurztraminer sau chiar sauvignon blanc de lumea noua. Gustul e firesc aromat, cu buna carbonatie, destul de light si racoritor, bine conexat procentului de doar 4,6% alcool. Intra dulce-acrisor ca o citrica din compot, impresie la care contribuie si dulceata maltului, dar se termina amarui, chiar amar, cu tuse de grapefruit alb cu pielite cu tot. Inteleg ca acest tip de amarui- amar vine de la hameiul care da si denumirea comerciala- Citra. Ca stil berea de fata e categorisita APA (American Pale Ale), dar mie mi se pare british pana in maduva hameiului.
Am cumparat-o cu 11 lei (0,5l) dintr-o delicaterie, dar net-ul ne invata ca poate fi achizitionata incepand de la 8,5 lei. Oricat ar fi, am avut o experienta interesanta. 
4,5 capace, chiar 5 nah! pentru ca nu-s fan "puternic si amarui", dar pe "fin, elegant si amarui" merg cu placere.

0 comentarii: