Tribulatiile unui magnum de Prince Matei 2001

Sticla am primit-o in urma acestei intalniri memorabile. Si a stat cuminte, departe de ochii lumii, vreun an si jumatate. Abia dupa recensamantul datorat pregatirii pentru curatenie am ajuns sa revad unele sticle adanc ascunse in meandrele de 1,5 pe 1 ale luxuriantei pivnite din imensul meu chateau de la etajul 1. Si cand ma uit mai bine ma cutremur- ceara sparta si o mica urma de scurgere. Soc si oroare! Adica va dati seama, pana la urma vorbim de o sticla de vin care sa tot faca vreo 400 de lei. Asa ca seara, in exil (pentru ca ne-am mutat in alta parte cat armatele de mesteri vor mutila viscerele apartamentului), a trebuit sa desfac sticla, pentru ca nu puteam trai cu ideea ca fiecare secunda care trece nu face decat sa deterioreze licoarea! 
Si pentru ca tirbusoanele, pompele de vidare si toate ustensilele au fost ultima mea grija in zilele cat am impachetat, infoliat, mutat mobile etc, m-am gasit in ingrata postura de a incerca sa scot un dop cu evidente probleme utilizand un tirbuson cu brate si sfredel cam scurt. Rezultatul? Alt dezastru. Pe langa faptul ca dopul avea consistenta unei paste, se mai si faramata in 1000 de bucati si pana la urma cam o treime a cazut in lichid. Cheama smurdul, descarcerarea, scoate strecuratoarea de ceai, scoate petul de borsec si palnia si gal-gal- o macro oxigenare pe cinste...
Stiu ca unii sunt deja oripilati, dar asta-i treaba- asta avem, cu asta defilam. Pana la urma am trecut o mare parte din vin in sticla de plastic. Bun, pahare de vin? Pasabahce de 180 ml? Vai de mine...Ma uit in vitrina si vad doua pahare de bere silva, in forma de lalea mai supla, care aduc oarecum cu cele de vin. Torn scuturat de emotie, ma uit la culoare- rosie rubinie, chiar frumoasa! Mi s-a incarcat instant bateria de speranta cu vreo 20%. Mirosim si...sa vezi ca-i bun, domnule!  Si gustul mi-a confirmat faptul ca am descoperit la timp germenele dezastrului, sunt bune si curateniile astea la ceva. Mi s-a parut foarte asemanator cu descrierea din decembrie 2011, semn ca previziunea de inca 10 ani pentru varianta magnum se poate adeveri. Tot pamantos, cu ciuperci uscate, un pic de baton cu rom, in rest fructe cat cuprinde-afine, coacaze, visine, condimentat pe final, cu o senzatie minerala puternica, in fapt, zic eu un mix de senzatii la intrepatrunderea intre aciditate si alcool. Foarte bun!

Dupa toate aceste peripetii, pot zice si ca sunt cateva invataminte de tras. Una ar fi ca in lipsa conditiilor pentru o pastrare corespunzatoare, fara variatii de temperatura si umiditate, vinul trebuie luat pentru a fi baut in viitorul apropiat, altfel iti bati joc de el si/sau de banii tai. A doua ar fi ca in ciuda precaritatii uneltelor un vin bun se poate savura cu succes si fara sapte mii de accesorii. Se poate si fara decantor si fara pahare cu forma perfecta. Nu acelasi lucru l-as spune despre tirbuson. Fara unul competent s-ar putea sa nu poti aprecia lichidul. Desi, ca sa duc absurdul pana la capat, mai bine apasam dopul in sticla decat sa ma chinui atat, macar nu se spargea in milioane de bucati.  Il treceam repede in alt recipient si era mai bine...Cat traieste omu'nvata, nu? Mda, pacat pentru acest minunat merlot de Zoresti ca a servit drept material didactic...

0 comentarii: