Lansarea gamei Anca Maria de la Domeniul Vladoi

Dupa cum probabil stiti, crama din satul Siminoc, de langa orasul Murfatlar, are in exploatatie aproximativ 17 hectare. Este o crama familiala, cum mi-as dori sa fie mai multe in Romania. Pana la urma si in Franta sa fii "vigneron independant" a ajuns un soi de act de bravada, evidentiat si pe etichete. 
Si astfel marti (21 iulie 2015) am participat la "dezvelirea" a doua noi vinuri, lucrate de Anca Maria, fiica lui Ion Vladoi. Prezentare care a avut loc chiar de ziua artisanei. Lume multa, vinuri multe, mancare tot asa. De pe o mica scena, rockerii de la Old No 7 au intretinut atmosfera cu preluari dupa Creedence si cateva piese folk. In curtea cramei: domni si doamne, figuri cunoscute, vorbind despre virtutile sauvignon-ului blanc, iar la cativa pasi departare, in fata unui magazin cu de toate, cativa sateni isi intindeau unul altuia un pet de Noroc. Rustic!

Vinurile cele noi sunt indreptate spre un segment mai tanar, cel putin la nivel aspirational. Oricum vinurile de la Vladoi, in special cele albe si rose-urile, erau si pana acum foarte fresh cu arome flagrante, puternice, lesne de inteles. Cele doua vinuri, ambele 2014, nu sunt foarte diferite de cele din gama Ravak, diferentele dintre ele fiind mai mult in pozitionare si unele mici detalii, sa le zicem "tehnice". Chiar si pretul va fi similar, un usor adaos aparand doar datorita sticlelor ceva mai scumpe si cu forma neconventionala.

Sauvignon blanc "Anca Maria" 2014 este un vin mustind a prospetime, cu tipicitate de soi, aducand a fructul pasiunii, pere, iarba si ardei gras, chiar si pi de chat (aici ceva mai evident decat ar spune-o descriptorii similari de genul "flori de soc"), pe ansamblu un "nas" verde si fresh. Gustul are "vână", robustete, e crocant, cu lungime medie.  13% alc., bine integrat, 84 pct.

Daca va intrebati care ar fi diferentele fata de cel din gama Ravak, iata o note de degustare din februarie: "Sauvignon blanc 2014 Ravak. O bomba florala cu impresii de flori albe, soc, piersica. Are persistenta si fibră. 83-84."

Rose 2014 este produs din Cabernet sauvignon si denota un nas expansiv, ușor dulceag, de fructe roșii zaharisite, piersici si pepene rosu. E un vin agreabil, cu 12,5% alcool, bine integrat, insa are un pic mai mult rahar rezidual decat un rose mai sprinten, cum e de exemplu cel din feteasca neagra produs de aceeasi crama. 82-83. Ar putea fi doar preferinte personale, ambele roseuri obtinand medalie de aur la IWCB 2015.

Am trecut si prin vinurile gamei Ravak si Pivnita Basarabilor. La albe si rose as mentiona ca mi s-au parut bine facute. Sunt vinuri pe care le bei cu placere. As mentiona si aparitia unui sauvignon blanc cu aport de pinot gris care a iesit "rose stile" (apropos, in locul lor as mai arunca un ochi de contraetichete inainte sa dau comanda de mai multe), datorita fenomenului numit "pinking". Desigur, e un accident, fara efect asupra aromaticii (doar daca creierul degustatorului e pus pe șotii), dar cum piata romaneasca e primitoare cu "ciudateniile", nu cred sa aiba vreo problema in a-l vinde. Si fiind un vin la fel de proaspat si agreabil cred ca o vor face si repede. As mai mentiona chardonnay-ul baricat 2013, numai bun de baut acum, cu lemn integrat printre pliurile exotice ale aromaticii, dar si rose-ul din feteasca 2014, un vin la fel de reusit precum cel din 2013. La rosii as zice ca atmosfera torida nu a fost tocmai propice, asa ca prefer sa nu-mi modific punctajele date in alte degustari unde auspiciile au fost mai bune. 

In concluzie sunt vinuri bine lucrate, joviale, cu pret de lista realist. Ma astept ca viitoarele vinuri moșite de Anca Maria sa aiba o amprenta mai pronuntata. Am mai spus-o, dar asemanandu-ma cu mosii din Muppets, o sa o repet: eu cred ca sansa cramelor mici este de a produce (si) vinuri diferite de cele poate la fel de corect facute, dar adresate unui gust democratic, pe care le scot pe piata cramele mult mai mari. 






PS: primul titlu a fost "Anca Maria Vladoi lanseaza vinurile Anca Maria, la Domeniul Vladoi". E bine ca l-am sters, nu? :)

0 comentarii: