Spumantele Purcari și drumul către ele

Republica Moldova are o zi națională a vinului. Ceea ce nu ne-ar strica nici nouă, în fond Bachus s-a născut (și) la noi. Că veni vorba de zeitate, vinerea trecută am plecat din Focșani, din plin festival Bachus, după sesiunea de degustare din concursul omonim, pentru a înnopta în Chișinău. Sâmbata urma să fie o zi lungă, din acelea pe care e bine să le începi dintr-un pat cald și cu un mic dejun tihnit și nu din habitatul mașinii, după ce ai mâncat croasanți de benzinărie și "espresso" din cafea instant.  

Drumul nu a pus probleme, în ciuda detaliului că mare parte din terasament părea a fi consolidată ultima oară pe vremea fostei URSS. Cum-necum, de la vama Oancea-Cahul, care mi-a venit mai la îndemână, însă sunt puține șanse să vă fie vouă în drum, și până la Chișinău se fac sub trei ore. Înțeleg că alte rute sunt mai amabile cu stomacurile pasagerilor, însă așa a zis sfântul Waze că trebuie, așa am făcut. Bine, dacă sunteți din București și ieșiți din oraș doar la munte, pe DN1, sau spre mare, pe A2, s-ar putea să vă încerce un sentiment nu prea temeinic de superioritate. Însă după cei 30-40 de kilometri dintre Galați și Oancea n-o sa simțiți mare diferență ajungând în Republica Moldova.

Trecând prin Hîncești, am remarcat un mare panou stradal care ne informa că președintele Dodon se ține de cuvânt, că a creat cu mana lui nu mai putin de 100.000 de locuri noi de muncă și a sporit cu nu știu cât la sută exportul către Uniunea Vamală (adică Federația Rusă & Co). Lângă panou, o mașină de poliție, Lada, fabricată probabil prin anii '90. 

Chișinăul e un oraș mare, ușor îmbătrânit prin părțile centrale, mix de Iași și București (ori poate Kiev și Minsk?), ușor modern prin altele, dar destul de familiar dacă treci prin cartierele-dormitoare cu tradiționalele fațade cenușii. Întorci capul după zgomot și vezi un autobuz din anii '80, din acelea cu burduf scârțâitor, pufăind energic prin țevile de eșapament, într-un dispreț total pentru normele actuale de mediu. Oameni preocupați, mergând repede, cerșetori rostindu-și povestea mizericordioasă în rusă, case de schimb valutar din 10 în 10 metri, ceea ce spune ceva despre economia și demografia Republicii Moldova. În fața primăriei te împiedici de un ansamblu de dansuri, rotindu-se sincron și cântând ceva cu specific indian (!).
Plimbarea la pas de pe bulevardul Ștefan cel Mare (completat la unele colțuri cu a doua plăcuță indicatoare: "și Sfânt") se termină în piața dintre parlament și catedrală, așa numita Piața Marii Adunări Naționale, populată cu ocazia Zilei naționale a vinului (zi care, în stil pur românesc, an de an, e...două! Adică sâmbăta și duminica primului weekend din octombrie) de standuri, mese de berărie, scenă și grătare de tot felul. Se poate mânca orice, de la prepelițe rotisate, la creveți, somon și plăcinte cu varză acră. În ciuda babiloniei gastronomice, senzația e mai degrabă igienică și de bună organizare. Oricum, forțele de ordine sunt abundente și cu kalasnikoavele la vedere.

În fața intrării simbolice mi se aduce la cunoștință de către un polițist că încalc legea. Printre alte păcate, sunt fumător și înainte de asalt îmi făceam curaj. Aflu cu această ocazie că Republica Moldova are de anul trecut una dintre cele mai draconice legi anti-fumat din Europa. Nu se mai fumează în niciun spațiu public, fie el închis sau deschis. Așadar nici în stradă. Un efect vizibil e o oarecare curățenie stradală, care nu poate fi pusă în totalitate pe seama recentei urgii. Și în urmă cu trei ani, la ultima vizită în Chișinău, impresia a fost favorabilă din acest punct de vedere. Bravo lor și aminte nouă! Ah, știu, trebuie să mă las de fumat...

În caz că nu v-ați dat seama din titlu, motivul prezentei mele a fost invitația de a participa la lansarea gamei de spumante Purcari, venită din partea laturii românești a grupului (Crama Ceptura). 
Odată ajuns în piață iți dădeai seama de poziționarea Purcari în industria vinului din Moldova, precum și de prestigiul de care se bucură. Prin poziționare nu mă refer la un singur stand și prin stand nu mă refer la boxe gen Goodwine, ci la corturi de sute de metri pătrați, cu mese, scaune, ospătari etc. Și gard separator cu gardian inclus:)
Fiecare membru al concernului, adică Purcari, Bostavan și Bardar (distileria), plus un stand comun funcționând ca magazin, avea propriul așezământ și toate întrunite reprezentau cam un sfert dintr-o latură de piață! 

Prezentarea s-a ținut de către Victor Bostan, directorul grupului, care după câteva cuvinte introductive, l-a "mandatat" pe Jerome Barret să vorbească despre cele trei vinuri spumante la a căror realizare a participat, alături de oenologii "rezidenți". Jerome este un consultant cunoscut, cu experiență, colaborator al mai multor case din Champagne și fost director de dezvoltare la Institutul de oenologie din Champagne. Ca fapt divers, el a colaborat și cu Casa de vinuri Cotnari la elaborarea primelor lor spumante.

Cele trei vinuri, toate având 12-12,5% alcool, produse prin metoda tradițională, în aproximativ 4000 de sticle fiecare sortiment, s-au prezentat astfel: 
Cuvee de Purcari alb extrabrut, având doar 3 grame zaharuri, blend de Chardonnay, Pinot noir și Pinot blanc, aspect regulamentar, cu perlație fină, constantă, arome curate și delicate de citrice și fructe verzi, miez de pâine și ușoare inflexiuni minerale, magneziene, în gust. Aciditatea e bine integrata, fără a fi ieșită din comun. Slick and professional, cum ar zice americanii.

Cuvee de Purcari alb brut, 9 grame de zaharuri,  același blend ca la extrabrut, același aspect de spumant de calitate, cu o aromatica mai fructată, mai coaptă, de piersici, flori albe și desigur, citrice, croasanți. Aromatica este surprinzător de curată, fără asperități de fermentație. Mai abordabil pentru publicul larg decât extrabrutul, fără îndoială, însă menținându-se în linia calitativă inspirata de Purcari. La prima servire a fost prea rece, părând ușor lipsit de greutate, însă pe măsură ce s-a aclimatizat, s-a dovedit bine echilibrat.

Cuvee de Purcari rose brut, 9 grame zaharuri, blend de Chardonnay si Pinot noir, vine într-o culoare rose-cupru, nu foarte pigmentată, și e tot foarte plăcut și liniștit aromatic, floral și cu impresii clare de coacăze negre și biscuiți cu unt. Putin mai robust în gust decât brutul alb, mai dens, însă ușor curgător, oricum.    

În concluzie, sunt spumante moderne, realizate prim metoda tradițională (nu-i nicio contradicție aici, stați liniștiți), cu suficienta finețe încât să se integreze cu succes în gamele de sus ale vinăriei Purcari. Sticla tip Laurent-Perrier ajută și ea la individualizarea produsului. Se vede că s-a cautat un conținut și un ambalaj care să nu fie "ca toate celelalte". Le așteptăm și pe piața românească, rămâne de văzut la ce preturi (oricum, pregătiți-vă, căci nu vor fi mici).

Părăsind standul Purcari am ajuns și la Bostavan, unde am gustat un spumant brut din gama Dor. Hm, decent, în linie cu spumante de-ale noastre de sub 25-30 lei, însă departe de finețea celor de sub brandul Purcari, firesc oarecum.
De aici am ajuns la Bardar unde se serveau divinurile lor, din care a strălucit indiscutabil Bardar XXO, care îmi închipui ca e un fel de XXL al brandy-urilor, învechit 20 de ani. Foarte respectabil și comparabil cu orice alt produs de top din Moldova sau chiar din Romania, dacă tot veni vorba. Nu e un produs ieftin, fiind comercializat la aproximativ 60 de euro sticla. 

Impresia generală lăsată de ziua petrecută în mare parte în aer liber a fost una favorabilă. Purcari și încă câteva crame de peste Prut au oferit prin vinuri și organizare o imagine aspirațională pentru întreaga țară. Cum de altfel se întâmplă și în România. Când vezi cum arată arhitectonic și peisagistic crame ca Avincis, Lacerta și încă câteva, ți se lasă o impresie contrastantă cu drumul până la ele.

În fond, dacă pot să închei sentențios, aș zice că atunci când aceste două țări ale noastre vor arăta precum vinurile și cramele acestea, iar oamenii se vor purta și ei ca atare, vom fi împreună nițel în altă parte, cel putin ca dispoziție socială și culturală. Până atunci, să ne apreciem mai mult vinul, căci nu sunt multe domeniile care să fie mult mai elevate decât dezvoltarea generală.

PS: despre alte vinuri vizitate cu această ocazie vorbim într-o ediție viitoare.  

Concursul national de vinuri Bachus Focsani 2017 (5-6 Octombrie)

sursa foto: Adevarul.ro
Asa cum poate ati tras un ochi pe facebook, la aceasta editie, prezidata de prof. dr. Valeriu V. Cotea, unul dintre cei mai respectati oenologi din Romania, fost presedinte al comisiei de oenologie a OIV (Organizatia internationala a vinului), in juriul concursului s-a aflat si subsemnatul. 

Am participat la concurs deoarece fie el patronat de Consiliul Judetean Vrancea, organizarea concursului in sine s-a aflat sub obladuirea OSR 2011, prin Marian Timofti si Vasile Ghimpu, ceea ce mi-a dat incredere ca s-a trecut la un nivel superior de profesionalism. Asa a si fost! Jurizarea a mers struna, punctarea s-a facut pe tablete, puntajul pe comisie fiind calculat de un algoritm si accesibil aproape instant tuturor membrilor comisiei dupa transmiterea notelor individuale pentru o proba anume, ceea ce tehnic este folositor, deoarece iti permite sa ajustezi din mers eventuale diferente de standard, ca sa zic asa. 

Puntajul intr-un concurs e usor diferit de punctajele pe care le-am da pe bloguri sau in alte circumstante. Usor diferit, stim cu totii asta. Devine mai importanta trecerea de la 81 la 82 sau de la 84 la 86, deoarece acolo sunt pragurile care dau o culoare diferita eventualei medalii pe care proba respectiva o va castiga.  "Eventualei", pentru ca doar 30% din vinuri au putut spera la aceste medalii, astfel incat au existat destule vinuri cu punctaj de medalie, dar care nu au primit-o, in final.

Anul acesta Bachus Focsani a avut 581 de probe inscrise, un nou record personal. 
Devine astfel o competitie interna importanta, fara insa a putea detrona IWC Bucharest unde vorbim de aproape 1500 de probe. De altfel, Catalin Paduraru, organizatorul concursului IWCB (care, dupa modelul Concurs Mondial de Bruxelles, a devenit itinerant, in 2017 avand loc chiar la Focsani) a facut parte din juriu, prezidand una dintre comisii. In total au fost cinci comisii, de cate cinci membri fiecare. In afara de comisia lui Catalin Paduraru, celelalte au fost conduse de catre un jurat strain (din Italia si Japonia).

Pe langa punctajele si medaliile reiesite din prima runda de degustare, competitia a prevazut si trei mentiuni speciale de tipul "cel mai bun alb/roze/rosu", distintie acordata dupa evaluarea in paralel a vinurilor cu cele mai bune puntaje din categoriile lor. 

Acestea au fost:
Pentru vin alb: APCOVIN Focsani,  sub brandul ”Tata și Fiul”, Muscat Ottonel, Alb, Sec, 2016. Aditional, premiul a constat si in înscrierea gratuită a probelor de vin la Concursul Mondial de  Bruxelles 2018  ( care se va tine in Beijing, China).
Pentru vin roșu a fost obținută de către AVINCIS Dragasani, sub brandul Avincis Vila Dobrusa, cu un Merlot, Roșu, Sec, din 2013.  Acesta va fi inscris gratuit la concursurile din cadrul Prowein 2018, marele targ de la Dusseldorf, Germania.
Iar pentru roze, COTNARI SA, sub brandul Domenii. Este vorba despre o Busuioacă de Bohotin, Roze, Demisec, din 2016. Roseul va fi înscris gratuită  la Salonul Internațional de Vin Vinitaly 2018– de la Verona, Italia.

Celelalte vinuri premiate pot fi consultate aici (e un link catre un tabel excel in pagina respectiva). 

La capitolul concluzii, as mentiona ca am fost surprins de procentul mic de "dezastre". Ma asteptam, in conditiile inscrierii gratuite, sa avem de-a face cu o cantitate destul de mare de vinuri cu defecte, insa nu a fost asa. Chiar remarc in lista castigatorilor cativa mici producatori (intreprinderi individuale, PFA-uri), care au propus vinuri cel putin oneste si in unele cazuri remarcabile, acest lucru fiind pentru mine un semn foarte imbucurator. 
In rest, desigur, pot aparea si obisnuitele curiozitati, vinuri de renume care nu performeaza in cadrul concursului la nivelul asteptat sau cazuri in care juratii se polarizeza diferit asupra unei probe, in sensul ca jumatate punteaza foarte sus, pe cand ceilalti foarte jos, ceea ce, dupa eliminarea extremelor (media se face dupa ce se elimina nota maxima si cea minima)  "dauneaza grav" respectivei probe. Nu au fost multe cazuri, si in fond astfel de lucruri se intampla la orice nivel si sunt un subiect interesant de studiu, in sine.  

Daca ar fi sa fac o sugestie pentru urmatoarele editii, as zice ca zona viticola Vrancea ar trebui mai bine reliefata in rezultate. Pana la urma, e un concurs preponderent zonal, care ar trebui sa impinga in prim plan produsele zonale si sa incurajeze producatorii vranceni sa faca vinuri din ce in ce mai bune. Ambitia de a face un concurs national sau international prin aditia de probe de oriunde are valoarea sa, insa utilitatea maxima, dupa exemplul multor competitii de profil din Franta sau Italia, as zice a este tocmai sublinierea vinurilor remarcabile din zona Vrancei. 

Altfel, organizarea evenimentului a fost foarte buna, nu au fost sincope sau alte detalii care sa distraga atentia de la jurizarea in sine. Daca se va mentine standardul, nu vad niciun motiv pentru care concursul de vinuri Bachus sa devina o referinta respectata in domeniu. 

Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (II, Grecia si Roma)


Atena servindu-l cu vin pe Heracle
Din Egipt, trecând prin Creta minoană, ajungem în Elada. Aici cultul lui Dionisos este probabil cel mai elocvent pentru legătura vinului cu religia. El este un zeu al vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și al fertilității, figură misterioasă, uneori sălbatică, urmat de un alai de fauni, muze și bacante, cu origine incertă (Creta, Ligia, Tracia etc). Unii cercetători îl aseamană cu Osiris, forța vitală primordială și zeu al reîntoarcerii. În orice caz, vinul e o certitudine în cazul lui Dionisos, consumat din abundență (ca vehicol către transă, către comunicarea cu iraționalul divin) în procesiuni.
Dionisos, cel născut de două ori, întâi în pântecul mamei, Semele, și, după moartea ei, adus la îndeplinire de însuși Zeus (care l-a păstrat în coapsa sa), e figura care leagă vinul de divin.
Și adoratoarele sale au intrat în istorie prin intermediul lui Euripide. Cum frumos spune Massimo Dona (Filosofia vinului) "bacantele, femeile cuprinse de necumpătarea lui Dionisos, sau Bacchus, pe care Euripide le descrie într-una dintre marile sale încercări poetice, o tragedie dominată de figura zeului radiind tinerețe și frumusețe, care împarte fericirea și uitarea, care face minuni divine și întinde capcane perfide, care dovedește puterea nebuniei, implantând tot delirul acesteia în preotesele sale". Dionisos pornește un "pârâu de vin", iar procesiunea "spală păcatul".
Cultul era unul închis. Eliade, în "Istoria credințelor și ideilor religioase" mentioneză că aceste confrerii își aveau propriile cimitire. Tot el ne spune că textele târzii propun figura lui Dionisos ca “Rege al vremurilor celor noi”, o figură mesianică în crepusculul zeilor vechi, până în pragul creștinătății, lucru dovedit de supranumele de “Noul Dionisos” auto-atribuit de unii împărați romani.
De la greci avem și unele mențiuni despre vinuri renumite, cum ar fi cele de pe cele cinci dealuri (Denthiades, Carystus, Oenus, Onogli și Stathmus) așa cum aflam de la poetul Alcman (sec. VII î.H.), citat de Athenaeus. Vinul de Lemnos, care se produce și azi, după toate aparențele din același strugure (limnio) este pomenit de Aristofan în Pacea, dar și de Aristotel, care amintește de aroma sa specifică de...oregano.
Și în Roma antică, Dionisos, reinventat ca Bacchus, isi pastreaza bacanalele și adoratorii, așa cum dovedesc multiple scrieri din epocă, dar si frescele din Villa dei Misteri (Pompei), care ilustreaza procesiunile dedicate ("misteriile"). Romanii au îmbrățișat cu entuziasm cultul zeului vinului, ducând și arta vinificației la un nivel superior.
pictura murala din Pompei
Astfel, pentru romani, vinul produs de Faustus în 121 î.H., era cam ce este un Cheval Blanc 1947 pentru noi. Licoarea provenea de la poalele muntelui Falerno (azi Massico, la cc 50 de km nord de Napoli, în Campania), unde printre multe altele, era podgoria numitului Faustus, fiul dictatorului Sulla, cel mai renumit producător de vin din Roma Antică.
Se pare că anul 121, așa numit “recolta opimiană”, a fost atât de bun, încât a purtat în istorie numele consulului din acea perioada- Opimius, un tip odios de altfel. Vinul era atât de celebru, încât ne-au rămas numeroase mărturii despre el. Spre exemplu, în ruinele Pompeiului s-a găsit o inscripție murală, probabil o listă de prețuri dintr-o cârciumă, care punea problema într-un mod poetic: pentru un [ban] poți bea vin, pentru 2 poți bea cel mai bun vin, iar pentru 4 poți bea Falernum (contrafăcut, trebuie spus, originalul fiind mult mai scump și mult mai greu de găsit).
Trimalchio servește Falernum la banchetul său din Satyricon (Petronius), Galenus se plângea de contrafacerea vinului la Roma, Plutarh ne spune cum se lamenta Cleopatrei celebrul trădător Dellius că în vreme ce Antonius le servea vin acru în Grecia, Sarmentus (unul din iubiții lui Octavian Augustus) se delecta la Roma cu Falernum. Marcus Terentius Varro spunea și el, pe un ton didactic, în De re rustica (a nu se confunda cu opera omonimă a lui Columella), că multe vinuri trebuie băute tinere, în vreme ce vinurile superioare, cum este cel de Falernum, devin mai bune odată cu trecerea timpului. Plinius cel Batran (în Naturalis Historia) descria cele mai bune vii din Campania, amintind că vițele de vie erau încurajate să formeze bolte foarte înalte, culesul strugurilor la înălțime fiind o treabă destul de periculoasă! Tot Plinius descrie vinul servit la banchetul în onoarea victoriilor lui Cezar din Spania (60 î.H.) ca fiind un Falernum 121, asadar un vin trecut de 60 de ani! Să-l credem, în fond lui i se atribuie celebrul dicton “in vino veritas”!
Falernum era, dupa toate probabilitățile, un vin alb, recoltat târziu, despre care se spune că era mai bun în anii cu secetă și înghețuri în perioada de recoltare. Varietatea de strugure nu este clară, totuși se pare ca soiul (dispărut acum) era numit Aminea. Așadar, putem să ne închipuim un soi de icewine roman. Se pare că oxidarea (cel puțin parțială) era utilizată ca metodă de vinificare.
Rezultatul era un nectar puternic alcoolizat (Plinius spune că era singurul vin care putea lua foc, deși e desigur improbabil, pentru că într-un vin de peste 16% alc. drojdiile își dau obstescul sfârșit și odată ci ele și fermentarea). Se matura în amfore pentru o perioadă de minim 10 ani. Vinul era de trei tipuri: austerum (sec), dulce și tenue (ușor). Totuși, trebuie spus că romanii consumau rareori vinul pur, cel mai adesea îndoindu-l cu apă și uneori cu adaos de ierburi aromatice. Există multe controverse privind alte tehnici de vinificare, poate că mustul era fiert, sau poate vinul era fortifiat cu mied sau miere de albine.
(va urma)

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (I, Începuturi)

Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui (Isaia, 5.1)

Începutul
Ashurbanipal, basorelief, British Museum 
Mergem pe cărări bătătorite. Cu toate acestea, nu e ușor. Nu incertitudinile academice sunt o problemă, ci simpla vastitate a subiectului. În cele ce urmează vom investiga doar câteva din bornele importante, fără nicio pretenție exhaustivă. Să mergem!
Primele dovezi ale preparării băuturilor alcoolice au apărut ca urmare a analizei chimice a vaselor descoperite într-un mormant din Jiahu, în nordul Chinei, datate între anii 7000-6600 î.H. După toate aparențele vasele adăpostiseră o băutură fermentată conținând orez, miere, boabe de păducel și struguri. Glumind puțin, chiar dacă nu putem vorbi de primul vin, suntem aproape de atestarea primului BFL (băutură fermentată liniștit) din istorie.
Descoperirile arheologice plasează apariția vinului în Transcaucazia, în Georgia din ziua de azi, unde, în cadrul așezărilor neolitice datate în jurul anului 6000 î.H. s-au gasit semințe de vița de vie care diferă de cea sălbatică, indicând așadar o cultură a viței de vie. Pe lângă acestea, fragmentele de vase în care se păstra vinul erau decorate cu figuri de oameni cu mâinile ridicate, în ceea ce putem interpreta ca o sărbătoare sau chiar un ritual proto-religios.
De aici via și vinul se răspândesc rapid în Orientul mijlociu și în Europa, dovezile în acest sens fiind nenumărate, inclusiv pe teritoriul țării noastre.
În epopeea lui Ghilgameș vinul apare de câteva ori, fie în povestea lui Uta-Napiștim, acest Noe dinainte de Noe, când eroul servește constructorilor arcei vin roșu și vin alb, apoi în ceremonia inițiatică a lui Enkidu, care se civilizează bând vin într-un cadru ritualic, și până la hangița Siduri, cea cu vinuri pritocite în teasc de aur.
De altfel, de la imperiile mesopotaniene avem nenumărate vestigii în care vinul și vița de vie apar. Sumerienii, acadienii, asirienii și babilonienii consumau vin, atât în ritualuri religioase, cât și în agape mai laice. E celebru basorelieful din Ninive (expus la British Museum), înfățișându-l pe regele Ashurbanipal și pe regina sa, savurand o cupă de vin, sub o boltă de vie.

Egiptul
Vase de pastrare a vinului.
Muzeul de Istorie din 
La egipteni legătura dintre vin și religie se strânge, după cum aflam din frescele piramidelor, dar și din Istoriile lui Herodot. În fiecare an, în Bubastis, avea loc o mare procesiune în cinstea zeiței Bastet, la care vinul avea un rol principal. Herodot spune că atunci se bea mai mult vin decât în tot restul anului. De la Tim Unwin (Wine and the vine) știm că există o interdicție de comercializare a vinului, acesta fiind de regula doar la îndemana sarcerdoților și a nobilimii. Valoarea sacră a băuturii e reliefată și de obiectele din mormintele faraonilor.
Astfel, s-au descoperit în mormântul lui Tutankhamon vase care au conținut indubitabil licoarea din struguri fermentați. Evident dupa 3000 de ani, n-a mai ramas ceva de degustat însă testele au aratăt ca în acele recipiente a fost cândva vin.
Dar nu asta este surprinzător. Ci faptul că pe vasele respective erau inscriptionate podgoria, anul, chiar și vinificatorul. Din cartea lui Patrick McGovern "The Search for the Origins of Viniculture" aflăm ca regiunea din care proveneau majoritatea vinurilor era "Râul de vest" iar vinificatorul preferat era Khai. Acesta apare pe majoritatea vaselor găsite în mormântul faraonului, fiind singurul căruia i se atribuie vinuri inscripționate Casa lui Tutankhamon sau Casa lui Aton, dar și din ani diferiți (anul 4 si 5). Cel mai probabil anul 1 era anul încoronării, așadar putem afirma ca primul DOC din lume provine din 1329 î.H. Așadar la data înbălsămării lui Tutankhamon era un vin de 6 ani, sugerând ca și egiptenii preferau vinul învechit. Trebuie spus că n-au fost la fel de meticuloși în a consemna și soiul de viță de vie, dar n-ar fi contat prea mult pentru că, oricum, cel mai probabil, erau vinuri îndulcite cu miere și aromatizate cu diverse plante și condimente.
Într-o altă inscripție (plasată undeva în jurul anului 1450 î.H.) dintr-un mormânt din Teba egipteană, o femeie spune "Dați-mi 18 cupe de vin...nu vedeți că vreau să mă îmbăt? Măruntaiele îmi sunt uscate ca un pai!" (Unwin, op. cit). De unde aflam că banchetele acestea erau din ce în ce mai puțin pioase, însă, dupa opinia cercetătorilor, păstrau un caracter ritualic, ca parte dintr-un ceremonial elaborat al reîncarnării.
(va urma)

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Mirachi Riesling 2016 Crama Histria


Rieslingul (de Rin) de la Crama Histria (Cogealac, jud. Constanta) provine din vițe mature, plantate in 2006. 
Culoarea este alb-verzuie, iar profilul aromatic e usor surprinzator, prin intensitatea aromelor de fructe exotice (citrice), florale (soc, vita de vie), vegetale (fân si iarba udă) si de levuri. Gustul releva prospetime si o corpolenta usoara, citrica, cu un usor iz migdalat, tonic, pe final. 

Un vin jovial, usor de inteles si de apreciat. 
12%, ~30 lei in magazinele specializate. 84 pct.  

Alb de Ceptura 2015 (Crama Ceptura)

Crama Ceptura face prima incercare in liga mare a vinurilor din Dealu Mare prin cele doua Alb si Negru de Ceptura. Deja putem anticipa ca in viitoarele editii gama se va intregi cu un Rosu si un Rose de Ceptura, pentru a emula portofoliul celor de la Purcari, ceea ce n-ar fi rau deloc.
Altfel, mai stim un vin cu subtitlul Alb de Ceptura, insa presupun ca s-a dat o cautare la OSIM inainte, nu ca ar fi vreo denumire clasica sau inedita, oricum.

Vinul de astazi este un Chardonnay/Feteasca regala, recolta 2015 (mai exact "vintage 2015", tot de la Purcari cetire), cu tuse de baric, arome de cofetarie (vanilie) si fructe exotice (ananas si mango), continuand rotund si robust, cu "aderenta" usor cretoasa, amintind de pulpa de grepfrut si aciditate medie, bine incadrata in structura. Nota usor tonica se continua in final, echilibrand esafordajul. Deci, pe el!  

DOC Dealu Mare, 13%, ~50 lei, 87 pct.

Jar 2015 Dagon Clan (Clamor Felix)


Cupajul de Pinot noir si Feteasca neagra cunoaste in recolta 2015 a doua intrupare. Daca 2014 a fost suprinzator prin aerul burgund pe care il emana, iata ca in 2015 profilul aromatic a fost usor preluat de feteasca neagra, aducand, poate datorita anului mai calduros, arome de fruct mai intense, prune, fructe rosii dar si o fateta vegetal-florala aducand a ierburi aromatice si bujori, pentru a continua in gust cu "muschi" mai proeminenti decat 2014, senzatie data de structura tanica mai robusta. Finalul e interesant, cu un usor iz de miez de nuca si condimente. 

Ramane un vin interesant, cu profil nu tocmai comun pentru un rosu de Dealu Mare, dar care iata ca in 2015 se apropie mai mult de asteptarile zonei, mai ales in ce priveste greutatea gustativa. Ceea ce e doar un fapt lipsit de cuantificare calitativa. Adica nu-i nici de bine, nici de rau, e pur si simplu ceea ce este.

5350 sticle produse, 13,5% alcool. ~50 lei, in magazinele specializate. 86 pct 

TERRE DA VINO - Masseria dei Carmelitani Gavi di Gavi (2015)



Un vin alb plinut, numai bun sa ajute la digerarea vietatilor acvatice. Aromatica discreta, amintind deflori albe, prune neparguite, piersici cu coaja verde, urmata de un gust solid, rotund, citric si cu un usor iz migdalat pe final. Esential pentru satisfactia bautorului este intelegerea detaliului ca vinul nu este flamboiant aromatic, ci ca atuurile sale contau in gustul robust si acid.

produs de Terre da Vino Agricole - Piemonte, 12,5%, ~60 lei, 83 pct 

Mistinguett NV Brut Sparkling (Spania)


Mistinguett a fost o actrita si cantareata franceza de varieteu din prima parte a secolului XX, celebra pentru "magnetismul" ei greu de explicat, care a sucit multe capete si frant multe inimi. Iata ca aceasta Cava inspirata de lumea spumoasa a Parisului de alta data, debuteaza cu un aspect corespunzator, cu perlatie constanta, cu un profil aromatic aducand a tuse de lamaie zaharisita, a drojdii fine, fiind destul de curat. Continua placut gustativ, in linia citrica deschisa de aromatica, si desi abundente, "acele" nu sunt prea contondente, ceea ce ii confera putina eleganta. Se propune ca o solutie buna pentru serile prea toride, dar si pentru debutul meselor prea pline!

Produs de Masia Vallformosa, Penedes, 11,5% alc, 42 lei, 84 pct


Mituri neaoșe despre vin

Vinul din pastile, vinul-marmeladă și alte subiecte mustoase de conversație.
(Apărut prima dată pe Selgroscautapasiunea.ro)

Vinul din prafuri/pastile

Dacă aș primi un leu de fiecare dată când am auzit “vinul ăsta din comerț e făcut din pastile”, aș fi acum mult mai prosper.

E greu să dezmembrezi o atare idee fixă, însă să încercăm. De unde vine? Probabil din perioada comunistă, în care vinul adevărat se putea cumpăra doar pe sub mână. Fie că se ducea în mare parte la export sau în cămările secretarilor de partid mai mari sau mai mici, era o trufanda oricum am lua-o. Vinul care se putea cumpara, gen “Corăbioara” sau alte asemenea, era adesea pseudo-vin, o băutură din tescovina, zahar și drojdii. Vin la a doua mână, cum se mai face și acum pe la țară. Dacă ai fi văzut procesul, ai fi fost într-adevar înclinat să consideri că vinul se face din prafuri. Ne putem imagina un technician care deșărta în vasul de fermentare saci cu zahăr și drojdii (care se prezintă de obicei ca o făină). Prafuri!

Realitatea din prezent e alta: niciodată în istoria României vinul nu a fost mai bun! Progresele tehnologice, fondurile europene pentru retehnologizare și replantări, investițiile străine, concurența vinurilor din afară etc, toate au conlucrat spre progres.

Mitul e demontat și de un argument economic: România are o supraproducție de vin. Se produce mai mult decât se consumă și se exportă. E ilogic în aceste condiții să falsifici. Plus ca ideea prafuri+apă= vin e falsă, și pentru că alcool în stare solidă nu prea există (Ei, nu pot să vă mint: există, însa e mult prea scump ca să fie folosit de nea’ Gheorghe falsificatorul)

Atenție însă! Nu tot ce e îmbuteliat și are aspect de sticlă de vin chiar este vin! Legislația permite existența așa numitelor BFL-uri, adică băuturi fermentate liniștit, cel mai adesea îmbuteliate în pet-uri. În mare parte sunt produse pe sistemul comunist: zahăr, drojdii și ceva care provine de la struguri, fie tescovina, fie extracte, arome, etc, naturale sau “identic” naturale. Uitați-vă la preț și citiți eticheta! Partea bună e că arareori cele două produse conviețuiesc în rafturile supermarketurilor.

În ce privește vinul de cramă, să știți ca aproape tot nu e produs ca la bunicul în curte: se adaugă în must drojdii selecționate pentru a controla fermentația. Când produci sute de mii de litri nu te poți baza 100% pe mama natură, pentru că nu ea o să plătească impozitele. Însă trebuie ținut minte că aceste drojdii sunt naturale. Sigur, nu provin din acei struguri, dar provin din struguri sau alte fructe.

In plus faptul că nu e ca la bunicul poate fi și de bine: cramele moderne sunt farmacii, nu alta, au o curățenie extraordinară, pentru că așa vinul e ferit de inamicii invizibili: bacteriile și mucegaiurile care pot distruge întreaga munca de un an.

Vinul-marmeladă

Găsit de cineva într-o pivniță veche și care te îmbată de la o singură linguriță. Eventual apare și Ștefan cel Mare în poveste, pentru că dă bine. Acest mit este cel mai ridicol dintre toate. Unii zic că ar veni de la soldații georgieni din Armata Roșie, care aveau un soi de marmeladă amestecată cu alcool. Pentru că…de ce nu? Oricum ar fi, ideea că un vin îmbuteliat își schimbă starea de agregare doar prin trecerea timpului e fizic si chimic ridicolă. Oricine a băut un vin vechi știe că vinul nu numai că nu se “îngroașă”, dar că dimpotrivă, în timp se subțiază!

Vinul vechi care e tare ca un cognac

Am auzit-o și pe asta. Ba chiar am și trăit-o pe când aveam 19 ani! Era o sticlă veche de vin alb albanez, ținută vreo doua decenii în vitrina din sufragerie a bunicilor mei. Îmi amintesc că în pahar avea o culoare chihlimbarie și era destul de greu de înghitit, cam ca un distilat, dacă țineți neapărat. Însă, cu trecerea timpului mi-am dat seama că era doar puternic oxidat! Prin oxidare vinul alb se închide la culoare și poate căpăta unele note ușor înecăcioase, ca de gutuie uscată.

Fiind și dulce (inițial), combinația vizual-gustativă aducea de departe cu un distilat învechit în lemn de stejar (precum cognac-ul), însă în realitate între ele nu e nicio legătură. Vinul modern nu își poate spori nivelul de alcool etilic dacă e corect făcut și stabilizat corespunzător. Doar dacă ar avea rest de zahăr și ar refermenta în sticlă din pricina condițiilor improprii de păstrare, să zicem că și-ar putea spori nivelul de alcool – însă din experiență vă spun că un atare vin nu prea ar fi potabil. Iar de îmbătat…să fim serioși, doar dacă efectul placebo își face simțită prezența!

„Sulfiții dau dureri de cap”

Să știți că nu există studiu serios care să faca legătura dintre durerea de cap de a două zi și sulfiții din vin.

99.99999% din vinurile lumii (incluzându-le pe cele ale bunicului de la țară) contin sulfiți. Și i-ar conține indiferent dacă vrei să faci vinul “natural” sau nu. Pentru ca sulful (de fapt sulfitul) e un produs secundar al fermentației alcoolice.

Sigur că vinul “natural” va conține o cantitate mai mică de sulfiți decât cei adaugați conform tehnologiei și științei de către un vinificator profesionist. Dar celor alergici la sulfiți (motivul pentru care există acel avertisment pe eticheta vinului) li se va face rău indiferent dacă sulfiții sunt “naturali” sau exogeni.

Vă întrebați dacă sunteți alergici la sulfiți? Dacă nu cumva durerea de cap de a doua zi este o manifestare a alergiei? Ei bine, dacă ați mâncat vreodată fructe confiate, gen stafide, smochine, mango, cirese, prune uscate, achiziționate din comerț și nu ați murit, înseamnă că nu sunteți alergici la sulfiți. Fructele confiate conțin între 10 și 20 de ori mai mulți sulfiți decât vinul.

Fobia sulfiților e un subiect ciudat. Putină lume nu mai mănâncă pâine deoarece citește pe ambalaj că are gluten. Motivul pentru care apare acea indicație pe multe produse alimentare e același ca în cazul sulfiților din vin: unor oameni le face rău! Sunt puțini, e drept, dar trebuie avută grijă și de ei.

Oricum, cantitatea maximă de sulfiți care pot fi adăugați este reglementată prin lege și este stabilită tocmai pentru a nu face rău nimănui. Ca cineva să moară din pricina sulfiților din vin ar trebui să consume zeci de litri de vin în câteva ore. Cred că sunteți de acord că e imposibil.

Însă o explicație a durerii de cap este lipsa de moderație. Vinul modern are un conținut de alcool mai mare decât cel de “buturugă”. Vinuțul de țară poate să conțină 8-9 grade alcool, pe când unul de cramă, produs după standarde moderne, aproape sigur că va trece de 13. De la două pahare încolo incepe să se facă o mare diferentă. Apoi, a nu se uita că vinul face casă bună cu mâncarea și că dacă e musai să se bea mult, împrieteniți-vă și cu o sticlă mare de apă, de preferință plată.

În concluzie: nu e de la săracii sulfiți!

Dragi cititori, cam asta a fost pastila (ups!) de astăzi din minunata lume a vinului! Nu uitați că vinul consumat cu moderație aduce certe beneficii sănătății omului! Bine, depinde și de om :)

Solo Quinta 2016 Cramele Recas


Albul port drapel de la Recas vine in 2016 cu Novac ca soi rosu vinificat in alb, insa stim deja ca soiul rosu e mai degraba un carlig de marketing decat o imperioasa utilitate oenologica.  
Fata de notele precedentelor editii, as remarca un impact aromatic mai mare al lemnului, impresiile de pastaie de vanilie fiind mai evidente, insa se vor integra in timp, cel mai probabil. 
Pe langa acestea, descoperim adieri florale, de salcam si un melanj de fructe precum gutuia, perele galbene, piersici si banane. 
Gustul are "aderenta", corpolenta si usoara onctuozitate, aciditate buna si un gust remanent durabil si plasat in zona acid-amaruie. 
Un vin excelent, ca de fiecare data.

13%, ~75 lei, 88 pct

2016 Tenuta Carretta Roero Arneis Cayega

Ma intalnesc din nou cu aceasta eticheta, dupa ce am "acoperit" si editia precedenta. 
Amintesc ca Arneis este prietenul mai nobilului Nebbiolo, pe care, prin maturitatea mai timpurie si concentratia de zahar, il poate proteja cu spirit de sacrificiu de insectele si pasarile pofticioase. 
Profilul vinului de fata este floral-citric, cu aromatica amintind de ananas si piersici albe, cu prospetime si aderenta gustativa (englezii ii spun "grip"), o maturare pe drojdii care-i confera plinatate si o vinozitate distincta, bine strunite de aciditatea mai ridicata decat la editia anterioara. Un vin reusit! 87 pct

13,5%, bine integrat, ~50 lei, 87 pct

Feteasca neagră și cei șapte pitici. Originile Feteștii negre

ilustratie din Ampelographie (1903)

Feteasca neagră este o varietate de viță de vie pe care o considerăm pur românească. În ce măsură plantele pot avea naționalitate și în ce măsură participă ele la conturarea unui spațiu cultural, ei bine, aceste intrebări sunt subiectul unui alt tip de cercetare. Astăzi ne propunem obiective mai modeste, însă (sperăm) mai utile pasionaților de vinuri.
O investigare a originii Feteștii negre trebuie să parcurgă două căi. Prima rută răspunde la întrebarea când anume apare menționată prima oară într-un izvor scris, pe când a doua, ceva mai complicată, ne duce spre apariția plantei în sine, eveniment evident diferit de atestarea sa documentară.

Ampelografia, știință recentă
Primul traseu ne poartă spre cele mai vechi relatări. Trebuie spus din capul locului, că Ampelografia, adică știința care se ocupă cu studiul genurilor, al speciilor și al soiurilor de viță de vie, este o apariție mai degrabă modernă.
Primele eforturi s-au făcut începând din secolul al XVII-lea prin Philippe Iacob Sachs, cel care a folosit pentru prima oară termenul, urmat de Adamson și Rosier un secol mai târziu. La începutul secolului al XIX-lea se pun într-adevar bazele științifice, meritând a fi menționate lucrările lui Jean-Antoine-Claude Chaptal (Traité Théorique et Pratique sur la Culture de la Vigne, 1801), Simon de Royas Clemente, în special „Studiul experimental al soiurilor din Andaluzia”(1806) respectiv Odart cu a sa  „L’Ampelographie universalle” (1845). Un punct de cotitură este reprezentat de publicarea lucrării "Ampélographie française" (1857) de Victor Rendu, care duce sistematizarea științifică la un nivel superior.

Apariția filoxerei în Europa, dupa 1863, accelerează nevoia de studiu, în fața pericolului constându-se empiric că soiurile au o rezistență diferită la atacurile ignobilei insecte americane, fără a se înțelege cu exactitate de ce. Astfel apar din ce în ce mai multe lucrări din acesta ramură a horticulturii.
Până la aceste eforturi, identificarea soiurilor de viță de vie nu constituia un obiectiv științific principal, majoritatea soiurilor fiind legate de locul de cultură, în funcție de care puteau purta nume diferite, ceea ce producea un perpetuu prilej de confuzie.
Era (și într-o mare măsură încă este) mult mai comun să te referi la calitățile unui vin menționând locul de unde provine, decât prin indicarea soiului sau soiurilor din care se obține. Așa se face că în Evul Mediu, trecând prin Renaștere și până în pragul modernității se vorbea despre vinul de Burgundia sau despre vinul de Tokay etc și nu despre Pinot Noir, Chardonnay sau Furmint.
O reminiscență a acestui tipar de gândire este reprezentată de etichetarea din prezent a multor vinuri, în primul rând franțuzești, în secundar italiene și spaniole, la care se menționează doar denumirea de origine, fără precizarea în clar a soiurilor de viță de vie folosite, acest aspect căzând în trecut în seama tradiției viticultorilor iar astăzi pe seama legislației secundare (reglementările denumirii de origine, indicației geografice etc), chestiuni de detaliu care sunt la îndemâna unui grup restrâns, format din specialiști și cunoscători.

În ce priveste spațiul carpato-danubiano-pontic, așa cum aflăm din Descriptio Moldaviae, dar și din însemnările călătorilor străini (mai vechi sau mai noi decât lucrarea lui Cantemir), podgoriile Cotnari, Odobești, Nicorești (în Moldova), Drăgășani și Dealu Mare (în Valahia), Târnave (Weinland) și Miniș (din Transilvania) sunt cele mai des pomenite pentru calitatea vinurilor produse, fără însâ a se preciza vreun soi anume de viță de vie și aceasta până aproape de sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Primele însemnări asupra unor soiuri autohtone apar în “Despre cele văzute, trăite sau auzite în Moldova (1790-1791)”, opera baronului baltic Leyon Pierce Balthazar von Campenhaunsen, în care autorul, un botanist amator cu bună educație, face o succintă enumerare a soiurilor de viță de vie întâlnite în periplul său.
În lucrările provenite din spațiul cultural românesc, primele mențiuni despre soiurile autohtone apar datorită lui Ion Ionescu De La Brad, în monografiile judeţelor Mehedinţi şi Putna (1868-1869). Urmează lucrările lui P.S Aurelian (sau Aureliu) „Les essais ampelografiques”(1874), V.S. Moga cu „Micul manual de viticultură”(1880), Gh. Nicoleanu cu „L’introduction a l’ampelographie roumaine”(1900) si V. S. Brezeanu cu "Tratat de Viticultură" (1902). De precizat că lucrarea lui Gh.Nicoleanu a fost preluată în monumentala "Ampelographie" coordonată de Viala şi Vermorel, aparută la Paris, în opt volume, între 1902 si 1908, românul fiind menționat de autori pentru contribuția sa.

Primele mențiuni
Întorcându-ne la lucrarea lui Balthazar von Campenhaunsen, reprodusă în "Călători străini despre Ţările Române", vol X, partea a II-a, îngrijit de M.Holban, M.M.Alexandrescu-Derşca Bulgaru, P.Cernovodeanu, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 2001 pp. 864-890 (text tradus de Șerban Rădulescu-Zoner după: Bemerkungen über Russ land besonders einige Provinzen dieses Reiches und ihre Naturgeschichte betreffend, nebst einer kurzgefassten Geschichte der Zaporoger Kosaken, Bessarabiens, der Moldau und der Krimm) descoperim că autorul descrie nouă feluri de struguri:
1) Vitis Vulpina (moldovenește poama iepurelui);
2) Vitis moscata, strugurii muscat (mold. Pomo Votssijock [nn.în nota redactorilor "țâța vacii"]);
3) Vitis Labrusca, strugurele vrabiei (mold. Poamă păsărească);
4) Vitis fructu albo, strugurele obișnuit sau strugurele fetelor, al francezilor, raisin des fines (mold. poama fetii);
5) Vitis fructu magno rotundo et nigro, strugurele lunguieț (nota: în original "Pomo Tiwola");
6) Vitis fructu magno et coeruleo, strugurele albastru (mold. coarnă)."
Pe lângă acestea, într-un alt pasaj, se referă la soiurile din Basarabia: "Au trei feluri de struguri: 1) albi, lunguieți; 2) roșii, rotunzi, si 3) (unii) mici, foarte dulci, pe care îi denumesc chișmiș."

Trebuie să părăsim cronologia, făcând un salt până în 1959, la "Ampelografia R.P.R.", ediție coordonată de academicianul Gherasim Constantinescu și să menționăm că sinonimele Feteștii negre, adică numele sub care putea fi întâlnită în anumite regiuni sunt: Poama fetei neagră, Coada rândunicii și Păsărească neagră.  Uitându-ne din nou peste descrierea lui Balthazar von Campenhaunsen, am putea constata că cel puțin Feteasca albă (Poama păsărească, Poama fetii) pare atestată cu aceasta ocazie și chiar de doua ori. Însă e mult mai riscant (deși posibil) să afirmăm că unul dintre acești struguri se referă la obiectul articolului nostru. Există un argument puternic pentru care ne îndoim. Astăzi Feteasca neagră e considerată soi național port-drapel, fiind plantată în mai toate podgoriile țării. Însă în secolele trecute lucrurile nu stăteau deloc așa.
Bunăoară, nu am găsit mențiuni ale Feteștii negre (cu sinonimele cunoscute) nici la Ion Ionescu de la Brad, nici în  "Manualul de agricultură" din 1869 a lui P.S. Aurelianu, deși ambii au trecut în revistă ceea ce considerau că sunt cele mai valoroase varietăți de viță de vie autohtone. Mai mult, Manualul lui PS Aurelianu a cunoscut mai multe ediții, cu revizii și adăugiri. Nici la cea din 1889 nu găsim Feteasca neagră printre premianți.

Originea geografică
Abia în contribuția lui Gh. Nicoleanu din 1900 apare prima oră, în toată splendoarea sa, ceea ce azi e considerat cel mai valoros strugure roșu autohton.  Dacă ne uităm în Ampelografia lui Viala si Vermorel, o vom găsi în volumul IV (1903) unde apare în articolul dedicat (pg.131-134), semnat de Roy-Chevrier, care ne oferă și locul de origine: "Soi viguros din Moldova de sus, care produce în amestec cu alte varietăți negre, vinurile de Uricani, foarte renumite în apropiere de Iași" ("cepage vigoureux de la Haute-Moldavie, oil il produit, en melange avec d'autres varietes noires, les vins d'Uricani, tres en renom pres de Jassy"). Ni se spune că Feteasca neagră nu este plantată atât de mult pe cât ar merita, din pricina productivitatii reduse, găsindu-se, în afara zonei de origine, aproape exclusiv pe marile domenii, unde dă vinuri ieșite din comun, în vreme ce țăranii preferă soiuri mai obișnuite și mai productive. De asemenea, după studiul viței în plantatiile experimentale din Burgundia, autorii atrag atenția că este un strugure valoros, care merită plantat pe suprafețe mai mari și că prin selecții se poate rezolva problema productivității reduse.

V.S. Brezeanu, în "Manual de Viticultură" (1902), este mult mai succint, menționând doar ca "Feteasca neagră se găsesce tot în Moldova și este stimată pentru vinurile negre; însă produce chiar mai puțin de cât Feteasca albă"(pg 19).
Așadar, considerăm că există suficiente motive pentru a susține că punctul de inițiere al strugurelui Fetească neagră este centrul viticol Uricani. Reținem și ironia că prima menționare nu este în limba română, ci în limba franceză, oricum am lua-o.

Paternitate...sălbatică
În ce privește a doua fațetă a problemei, anume ce este Feteasca neagră, manualul de Ampelografie (2012) de la Facultatea de Horticultură București, realizat de dr. Marinela Stroe, menționează (fără referințe precise) că Feteasca neagră este un "soi străvechi, considerat un soi dacic, care se pare a fi o selecţie din Vitis silvestris. Este cunoscut şi cultivat din timpuri foarte îndepărtate în vechile podgorii din Moldova, unde producea alături de soiurile locale negre, vestitul vin de Uricani. Face parte din Proles orientalis - subproles caspica. Sinonime - Poama fetei neagră, Păsărească neagră, Coada rândunicii", introducere care urmează fidel Ampelografia R.P.R. coordonată de Gherasim Constantinescu.

În "Wine Grapes" (editia 2013), de Robinson, Harding, Vouillamoz se zice că Feteasca neagră este "o veche varietate care probabil provine din regiunea istorică a Moldovei (incluzând Republica Moldova și regiunea românească a Moldovei), unde a fost cultivată în mod tradițional, răspândindu-se apoi în Transilvania și Ungaria. Contrar ipotezei lui Roy-Chevrier (1903), Feteasca neagră nu este o mutație a Feteștii albe, așa cum a fost evidențiat de profilul ADN (Gheţea și ceilalți, 2010). Feteasca neagră prezintă o însemnată biodiversitate, cu cel puțin patru biotipuri distincte (Dejeu 2004), ceea ce sugerează că este o varietate relativ veche".

Am studiat (pe cât ne este accesibil, atât în sensul propriu cât și în cel figurat) lucrările bazate pe analiza ADN conduse de Ligia Gabriela Ghețea (coautor al Geneticprofiling of nine grapevine cultivars from Romania, based on SSR markers), cele ale Monicăi  Hârța și Doru Pamfil (Molecular Characterisation of Romanian Grapevine Cultivars Using Nuclear Microsatellite Markers), Gabriela Petrea și Liliana Rotaru (Phylogenetic relation of the romanian nativevarieties of grapes by dna analysis) însă ele au in principal alte obiective decât determinarea paternității Feteștii negre sau a altui strugure, dacă tot veni vorba.
Cu toate acestea, din studiile doamnei Gabriela Petrea (năs. Ilișescu), incluzând teza de doctorat „Cercetari privind înrudirea filogenetică a solurilor de viță de vie autohtone prin analiza acidului dezoxiribonucleic (ADN)” prezentată la USAMV Iași în 2011 (rezumatul putând fi accesat aici), 
deducem că Feteasca neagră nu are legături puternice cu celelalte varietati “românești” (inclusiv Feteasca albă, confirmând teza lansata de Jancis Robinson via Ghețea și ceilalți și infirmând ipoteza tradițională lansată de Ampelografia franceză de la 1903), cu posibila excepție a soiului Batută neagră (dispărut din cultură, dar existând încă în colecțiile ampelografice), cu care pare a împărți unele similarități.

Marketing preistoric
De asemenea, am investigat ipoteza că în siturile arheologice corespunzătoare culturii Cucuteni s-au găsit semințe de Fetească neagră (ipoteza utilizată în scop de marketing de un producător de vinuri). După analizarea mai multor articole și lucrari de paleobotanică, semnate de Marin Cârciumaru, Felicia și Dan Monah, deși într-un anumit tell s-a găsit semințe de vitis silvestris și o sămânță carbonizată de vitis vinifera (ceea ce reprezintă prilej de dispută între specialiști, unii considerând că o sămânță nu poate fi considerată o dovadă tare a practicării viticulturii în perimetrul analizat), nu reiese de nicăieri că s-ar fi putut identifica un soi anume și cu atât mai puțin unul care să fi rezistat până în prezent. 
În orice caz, după Cătălin Zamfir (Academia Română, Centrul de Cercetări pentru Oenologie), încadrarea Feteștii negre în Proles orietalis subproles caspica înseamnă că are anumite caracteristici de evoluție vegetativă corespunzătoare soiurilor ce aparțin acestei regiuni (tip de dezmugurire, funcționalitatea florilor, perioada de vegetație etc.).
Proveniența din Vitis silvestris (vița de vie sălbatică) pare a fi o supoziție rezonabilă, atât datorită aspectului viguros al plantei, cât și faptului că încă se găsesc diverse varietăți de vitis silvestris în pădurile noastre. Să ne gândim că suprafața împădurită din Moldova Evului Mediu era mult mai mare față de prezent (a se vedea Constantin C.Giurescu, Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1976).
Astfel, e probabil că s-a produs o multiplicare pe lângă casele localnicilor, în timp planta ameliorandu-se prin selecție. Arealul de cultură foarte restrâns (pana in secolul XX) susține această ipoteză.
Până la studii temeinice privind paternitatea asupra acestui strugure, consideram rezonabilă ipoteza descendenței directe a varietății Fetească neagră din vitis silvestris, asa cum a fost susținută de scoala românească de horticultură și oenologie.

În concluzie, Feteasca neagră pare a fi o varietate cu un areal de cultură restrâns în podgoriile din jurul Iașiului, cu răspândire redusă până in secolul XX, soi prefiloxeric, cu certitudine vechi, o dovadă fiind numărul de biotipuri, probabil descendent direct din vița de vie sălbatică. Mai mult, studiile recente par a infirma legăturile tradițional acceptate cu alte varietati autohtone.

După toată aceasta poveste, cum să nu simți puțină empatie pentru sărmana Fetească? O plantă plăpândă, pură si neîntinată, ieșită după multe peripeții din pădurea întunecată, singură, fără rude în viață…Dacă ne gândim mai bine chiar seamănă cu o poveste arhicunoscută! 

(aparut in revista Millesime nr. 8/2017 pg 30-32. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

Freamat Sauvignon blanc Catleya 2015


Culoare galben pai, grapefruit, cherimoya, limeta, iz mineral, aciditate bine integrata in notele de fruct, inchegat, robust, usor diferit de asteptarile de soi, cu buna remanenta gustativa. Nu e un vin industrial. 

Atentie la temperatura de servire, nu-l incercati "din voleu", direct din frigider. De asemenea, am remarcat ca beneficiazade o aerare scurta. Lasati-l cateva minute sa respire.

IG Dealurile Olteniei, 12,5%, ~30lei (magazine specializate si online), 85-86 pct. Recomandat!

Sileni Cellar Selection Sauvignon Blanc 2016

Un Sauvignon blanc de Marlborough, de un alb-auriu cu nuante verzui, fara intensitate a pigmentului, dar cu mare intensitate aromatica, etaland o explozie de fructe, un melanj de agrise, nectarine, fructul pasiunii, coacaze albe si fân. Gustul propune o subtimire varatica, corp suplu si un "material" usor de inteles, dar care necesita un reglaj fin al temperaturii pentru a-si exprima impresiile acide necesare sustinerii pregnantului caracter dulceag-aromatic, tipic Noii Zeelande, in aceasta categorie de pret, cel putin.12%, ~45 lei, 83 pct
foto: unvinpezi.ro

I drink and I know things. Vinurile din Game of Thrones

Acum că e in plină desfășurare sezonul 7 din Game of Thrones și mi s-a umplut zidul (de pe facebook, nu cel falnic din universul amintit) de articole despre subiect, mi s-a înfiripat ideea năstrușnică de a încerca să identific câteva dintre vinurile care se beau în universul ficțional atât de imersiv și generator de fani. Ori dacă preferați lectura, sunt sigur ca seria poate fi cumpărată inclusiv de la raionul de librărie din Selgros.
Ce bea Tyrion? Ce bea Cersei? Și mai ales: ce vinuri din realitatea mai puțin spectaculoasă în care trăim au caracteristici similare?

Vinurile din Arbor. Cel mai renumit este Arbor gold/ Auriu de Arbor. Cersei îl prefer nu o dată. Un vin auriu, dulce și aromat. Din lumea largă e imposibil să nu te gândești la Sauternes, partea dulce din Bordeaux. La noi, m-as îndrepta aproape teleghidat spre o Grasă de colecție, ori un alb dulce, Amandine pe numele sau, produs de Balla Geza exclusiv pentru magazinul care virtual găzduiește aceste rânduri.
“Cersei făcu semn pajului să-i mai umple cupa cu vin, un vin vechi, auriu, de la Arbor, aromat şi tare.” (din Încleștarea Regilor)
“Gura lui Cersei era uscată. Am nevoie de o cupă de vin auriu de Arbor. Dacă oamenii de fier hotărau să ocupe Arborul, întreg regatul putea să moară în curând de sete.”(Festinul ciorilor)
Altfel, ar putea să fie foarte bine un vin fortifiat, ca un Muscat de Samos, de exemplu. Ceea ce n-ar fi exagerat, având în vedere că atât Samos cât și Arbos sunt insule.
Vinul roșu de Arbor este și el renumit. În primul volum al seriei găsim episodul în care negustorul de vinuri încearcă să o otrăvească pe khaleesi Daenerys Targaryen, dar nu poate scăpa de vigilența protectorului Jorah Mormont:
“Am un roşu sec din Arbor, vioi şi delicios. Vă rog, lăsaţi-mă să vă ofer o butelcă.{…}Puteţi mirosi fructele, ser? Parfumul din Arbor. Gustaţi-l, lordul meu, şi spuneţi-mi dacă nu este cel mai fin şi mai bogat vin care v-a atins vreodată limba.”
Aici mă gândesc la partea roșie din Bordeaux, casă pentru atâtea vinuri legendare. De la noi, aș merge pe câteva cupaje opulente din Dealu Mare, vinuri complicate și maturate corespunzător. Deși având fructe în prim plan, nu ar trebui să fie prea vechi, astfel încât notele de fruct să se retragă în spatele aromelor secundare și terțiare date maturare și învechire. Alternativ, am putea încerca un Carmenere chilian sau un Malbec din Argentina. Sunt câteva exemplare bune în rafturi.

Tyrion, cel mic la stat dar mare la sfat, este descris ca un băutor redutabil. În cărți, dar mai ales în serial, unul dintre vinurile sale preferate este un rosu de Dornish, ilustrat ca având o culoare rubinie, plăcută ochiului. Se spune că erau vinuri “acre de Dornish”. Putem echivala acest descriptor nu foarte elegant cu o aciditate ridicată. Uitați-vă în rafturi după un Barolo sau Barbaresco, vinuri pretențioase și scumpe produse din strugurele Nebbiolo. De la noi aș paria pe un Novac sau un Pinot noir bun și obligatoriu sec.
Dar Tyrion este un tip cu gusturi fine. Și cum îi stă bine unui cunoscător, el nu se lasă captivat de un singur tip de vin.
“În cea de-a optsprezecea noapte a călătoriei lor, vinul era un soi rar, dulce, chihlimbariu, din Insulele Verii, pe care-l dusese tot drumul de la Casterly Rock, iar cartea o meditaţie asupra istoriei şi proprietăţilor dragonilor” (Urzeala Tronurilor)
O inspirație de moment mă face sa-l asemăn cu un vin de Madeira, din insulele portugheze omonime, care au și dat numele unei metode oxidative des utilizate: madeirizarea.

Dar în Dorne se produc și vinuri dulci. Tot în episodul cu negustorul, îl auzim pe respectiv lăudând un vin de Dorne. “Am un vin dulce, roşu, din Dorne, doamna mea, cântă prunele şi murele în el, are un iz bogat de stejar negru”. În alte părți se vorbește despre tăria extraordinară a acestui vin. Așadar un vin fortifiat pare nimerit. Având în vedere culoarea, pariem sigur pe un Porto sau pentru bugete mai conservatoare un Cahor de peste Prut, dar ne putem delecta și cu un vin liniștit, un cabernet vinificat în dulce, licoare de desert, cum are unul Budureasca.

Potpuriul bahic din Urzeala tronurilor este amplu. Pe lângă cele amintite, în oferta nefericitului precupeț cu gânduri ascunse descoperim și  “vinuri roşii, dulci, din Lys şi Volantis şi Arbor. Albe din Lys, Tyroshi, rachiu de pere, vin tare, vin iute, nectaruri verzi din Myr. Vin de mure şi vin acru din Lys”.  Frații jurați ai Rondului de noapte beau vin fiert, cu condimente, o alegere potrivită mediului glaciar în care trăiesc.

Dovadă a întinderii fenomenului GoT sunt și tricourile pe care le vezi uneori pe stradă, inscripționate cu vorba de duh al lui Tyrion Lannister din sezonul 6 al serialului, care furnizează natural și cu ușurință titlul micului nostru text de astăzi: “That's what I do: I drink and I know things” (“asta fac eu: beau și știu lucruri”).

Așa încât, la viitorul episod din serial sau următorul capitol din carte (asta dacă G.R.R. Martin mai vrea și mai poate) sau dacă vă încâlciți cu prietenii într-un complicat bordgame GoT (căci da, există, bineînțeles) vă puteți acompania și cu ceva vinuri dintre cele sugerate de mai sus. Pocalele de cristal bogat ornate sunt opționale. Noi, nefiind seri, domnițe, prinți, regi și regine (decât probabil pentru jumătățile noastre), ne putem mulțumi cu un pahar de vin modern, fără încrustații și brizbrizuri.   

Bun, am vorbit de vinuri, foarte bine, dar sa încheiem cu întrebarea care ne frământă pe toți. Nu, nu e dacă omenirea va supraviețui invaziei umblătorilor albi, ci marea, adevărata întrebare: ce ziceți, se sărută până la urmă Daenerys cu Jon Snow au ba?

aparut prima data pe Selgroscautapasiunea.ro

Alira Concordia 2013

Iata o schimbare usoara si laudabila de directie, nu din pricina inlocuirii Cabernetului cu Merlot(in cupaj cu Feteasca neagra), ci mai degraba din cauza stilului abordat, mai proaspat si mai usor decat la precedentele recolte. Mai usor dupa standardele dense si gemoase ale producatorului dobrogean. Se arata intr-o culoare matura, rosie-rubinie, cu aromatica in care adieri de oloroso se imbina natural cu picanterii ierboase. Si in gust descriptorii de fruct sunt iluzorii, mult mai prezente fiind notele de cafea si condimente, finalul propunandu-se cu taninuri usor uscate, seci, dar care se pot rafina in timp. E un vin interesant. 83-84

Rose Avincis 2016

Un rose somon din Cabernet si Merlot, din zona Dragasanilor, cu aromatica de zmeura si grapefruit roz, continuand impresia citric amaruie in gust si in remanenta, imbiind la asocieri gastronomice, mai degraba decat la consumul convivial.

DOC Dragasani, 13,5%, 35-40 lei, 82 pct

Feteasca Negra La Cetate (2015) Crama Oprisor


Iata o Feteasca neagra bine facuta, rosie-rubinie cu reflexii purpurii, cu aromatica de prune, mure, cu adieri vanilate, bine integrate in corpul mediu sustinut de taninuri neintruzive, amabile. Nivelul de alcool e respectabil, 14,5%, asa incat am gasit ca racit un pic mai mult, pe la 16 celsius, devine si mai cu duca-s-ar pe gat.


 IG Dealurile Olteniei, 14,5%, ~ 40 lei, 85 pct 

Note despre notele de degustare

Oricat ar parea de incredibil, oamenii nu s-au ocupat de critica de vin dintotdeauna. Sute si sute de ani au folosit un lexic minimal, formal din "fin", "gros", "usor", "elegant", "parfumat", cu "un buchet minunat" si alte cateva cuvinte.
Deschid  Revue des vins et liqueurs, numarul din ianuarie 1891 si ce sa vezi? Nici un "review" in ditamai Revue-ul! Se vorbeste de piata, preturi, liste de producatori, dar nimeni nu invartea paharul inainte sa se pronunte scriptic, public si definitiv asupra licorii. 

Cum s-a ajuns la lista nelipsita de descriptori, la "cafea", "fructe negre de padure", la "paducel" si "cutie de mingi de tenis proaspat desfacuta"?
credit foto decanter.com

Eu unul cred ca totul a inceput de la titanii Andre Simon si ulterior Michael Broadbent. Ei au fost unii dintre primii care si-au propus o analiza directa, frontala a vinului, o descriere totala dpdv organoleptic, moderata ici colo de figuri de stil. Un stil distinct, ironic si elegant il are si Hugh Johnson.
Apoi a venit Robert Parker. Intr-un fel, el a preluat mult din stilul lui Broadbent, dar l-a impins mai departe. El a introdus cu pasiune descriptorii oarecum bizari gen "cutie de trabucuri", "cap de cibrit" si o pleiada intreaga de plante, fructe si obiecte, propulsate iata! la o celebritate nebanuita si neasteptata! De exemplu: "ataca palatul cu un crescendo de fructe negre intense, coapte si concentrate intretesute cu arome de baric, carbune si jar arzand"

Jancis Robinson a propus intotdeauna o abordare mai spontana a descrierii. "Inca plin de aderenta, cu o usoara impresie de ceara invechita. Admirabila dovada a potentialului de invechire a Muscadetului. Dar inca plin de prospetime si extrem de suculent si apetisant, oarecum salin. O treaba minunata si cu doar 12% alcool! "

Andrew Jefford (Decanter) are o certa latura poetica, nu chiar atat de extinsa ca a Marinelei Ardelean ( :) ), dar orisicat: un vin "gata sa porneasca, cu mustatile atent periate si cravata spilcuita pentru o intalnire turbulenta cu bautorul sau". No comment!

Astazi e de neconceput o revista de vinuri fara cronica de vin. Care recolta, ce arome, cat alcool, cati bani? Are o mineralitate caracteristica? Are corp? 
Insa odata cu aplicatiile gen Vivino, pana si cea mai succinta nota de degustare a devenit oarecum caduca. E un vin de 4,7 stele la 25 de lei, ce sa vrei mai mult?

Pana la urma depinde de cine e cel care scrie si de ceea ce cauta consumatorul acestor note de degustare. Daca cauti ludicul in paragraful unei descrieri de vin atunci bine ati venit, dragi metafore si comparatii! Insa daca esti bautor de puncte, vorba lunga, saracia omului. Cum zicea si Hugh Johnson: intr-un tabel, un simplu numar bate un epitet intotdeauna! 

Trei vinuri românești și tot atâtea lucruri bune!

Am ales câteva vinuri din Selgros Galați gândindu-mă la un singur lucru: la ce nu aș alege în mod obișnuit :) Din variate motive, căpătăm de-a lungul timpului marote: nu ne place eticheta respectivă, am gustat ceva acum 10 ani și nu ne-a plăcut, s-a uitat urât cineva de la marketing la noi (glumesc, toți oamenii de PR și marketing ne iubesc sincer) etc etc. 
Apoi, fiind slujbaș în templul diversității, gustând aproape zilnic vinuri din te miri ce și de aiurea, trimise de negustori și importatori spre competenta mea dare cu părerea (s-aveți rezon și mizericordie dacă ironia/autoironia mea e uneori prea camuflată), ajungi să nu te întâlnești prea des cu vinuri românești provenind de la nume foarte cunoscute publicului larg. Așa că mi-am zis: Oh, mărită Fortuna, să ridicam paharele și să începem cu: 

Promessa Rose 2016 Aurelia Vișinescu. Un nume cunoscut în lumea vinului românesc, Aurelia Vișinescu s-a făcut remarcată la Cramele Halewood, mai ales prin obținerea unei mari distincții în 2002, la Concours Mondial de Bruxelles, pentru un vin din cunoscuta și acum defuncta gama Prahova Valley. Au trecut aproape 15 ani până un alt producător autohton să egaleze aceasta performanță. Între timp, Aurelia Vișinescu a început o nouă aventură la Domeniile Săhăteni (jud. Buzău, chiar la granița cu jud. Prahova), care s-a "rebranduit" în urmă cu câțiva ani sub numele oenologului.
Nu avem informații pe etichetă despre strugurii folosiți, insa Google ne indică prin meandrele sale un blend neobișnuit de Pinot noir, Syrah și Pinot Gris/Grigio. 
Culoarea e un rose virat spre portocaliu, cu nuanțe de cireș, dar nefiind pictor nu trebuie să ma credeți pe cuvânt. Aromatica e ușor florală, cu impresii clare de fructe roșii, gust proaspăt, corp mediu, cu aciditate mare și rest de zahar mic. Remanenta e medie, acrișor-vegetală. 
Este un DOC-CT (cules târziu), oarecum neobișnuit pentru un rose, cu 13,5% alcool și preț gravitând în jurul a 35 lei. Fără a fi ceva luxuriant, își face bine treaba de licoare jovială, răcoritoare, de vară, eventual potrivită pentru ocazii fericite, după cum denumirea și eticheta ilustrează fără prea mare echivoc. În atare condiții nu pot scăpa de imaginea "ordefului" de nunta/botez cu nelipsitele sale rulade de carne. Cea de pui ar intra mai bine, dar să vedem dacă merge și cu așa ceva.


Chateau Valvis Chardonnay 2014. Jean Valvis e un cunoscut om de afaceri, de al cărui nume se leagă câteva din cele mai cunoscute branduri din industria alimentară, ca să-i zicem așa. Domeniile Sâmburești (jud. Olt) sunt foarte prezente pe piață, de la magazinașul din colț până în supermarketuri și pe meniul multor locante. Cu toate acestea, există o deosebire între calitate și notorietate, diferența care devine, prin trecerea anilor și prin investițiile în tehnologie, din ce in ce mai subțire. Gama Chateau Valvis propune ce are acest producator mai bun, fiind destinată exclusiv Horeca și magazinelor specializate. Ca orice chardonnay baricat (maturat în butoaie de stejar) are nevoie de puțin timp pentru a-și clarifica "aromatica" și odată ce o face, vom descoperi pe lângă culoarea aurie intensă, adieri florale (salcâm, floare de viță), păducel și citrice, dar și de vanilie si pâine prăjită. Gustul e moderat citric, mai suplu decât așteptările, cu o remanență bună, dulceagă și cu o notă distinctă, vegetal-amăruie. Nivelul de alcool este mare, 14,5%, provenit și de la culesul târziu, dar este bine ascuns de greutatea aromatică și de tușele vanilate. Prețul e destul de mare, aprox 80 lei, deci dacă căutam chilipiruri, n-o să le găsim aici. Însă nici dezamăgiți n-o să fim, ceea ce-i destul de important. L-aș încerca la o supa cremă de dovleac. Cine nu riscă nu caștigă, nu-i așa? 

Purpuriu 2014 Casa Isărescu. Prima întrebare care ne vine în minte în legătură cu acest nume, nu este dacă vinul e bun sau rău, ci cât de repede va ajunge euro la 5 lei. Însă asemenea înțelepciune nu e pentru noi, muritorii, care rămânem doar cu certitudinea că o butelie din acest vin al iubitului fiu al Drăgășanilor (căci da, omul e de-acolo) e prețuit pe la 45 de lei. Deci, domnu' guvernator, dacă vreți să țineți vinul la rotunjorul preț de 10 euro la raft, vă rog eu, faceți ceva cu raportul de schimb, că se strică cifra rotundă cu toate mașinațiile astea politice din ultima vreme! 
Crama Isărescu are reputația producerii unor vinuri mai de moda veche. Apropos, dacă se numește Purpuriu să știți că e din soiul care pătează. Dacă nu spălați paharul imediat după utilizare, s-ar putea să aveți nevoie de oțet și bicarbonat ca să scăpați de nuanțele purpurii. 
Este produs din Cabernet sauvignon și Merlot, are nevoie de putin aer (carafa, 30 de minute, poate mai mult după posibilități), o temperatura de servire pe care eu o găsesc mai bună undeva pe la 14-15 celsius (așadar un pic mai rece decât clasica "temperatura camerei" de 16-18 celsius). Olfactiv descoperim porumbe, pielărie, prune afumate, atacul e așteptat de puternic, cu o structură tanică care ar sustine înca un vin pe lângă acesta, ușor vanilat pe final, cât să îmbune impresia lăsată de nărăvașele taninuri. Alcoolul indică borna 13,5% și e bine integrat. 
E un vin sec și musculos, poate prea după standardele statuilor romane, agreabil după gustul omului, care n-are nicio șansă să fie ridicat în slăvi de unul singur, dar în asociere cu ceva cărnos și la fel de rustic ar putea împlini o experiență plăcută. Cum ar fi, de exemplu, o farfurie mare de Plov. Dacă e prea exotic pentru dumneavoastră, atunci încercați o friptură de vită!

Of, ați obosit? Păi după atâta turism interactiv, cred și eu! 

(aparut si pe Selgros cauta pasiunea