Vinul. Cu dragoste, Dumnezeu (III, Lumea de dincolo de vin)

Vă invit să trecem în revistă vinul așa cum apare în alte culturi și religii, care din pricini climatice l-au apropiat mai puțin. 
Bunăoară pentru hinduși, vinul nu face parte din preocuparile lor. Cu toate acestea, în scrierile ayurvedice, inclusiv în Atharvaveda, se pomenește despre Draksharishta (vinul din struguri) ca remediu pentru diferite boli, în special cardio-vasculare. Având in vedere că textul are cel puțin trei milenii vechime, nu putem decât să remarcăm justețea diagnosticului.
Jainiștii și budiștii nu consumă alcool sub nicio formă. Interesant ca în vreme ce budiștii nu o fac pentru că le-ar întuneca mintea (iar claritatea gândirii este un deziderat fundamental), jainiștii au un alt motiv: fiind strict vegetarieni, consideră ca din moment ce drojdiile sunt evident organisme, vinul nu poate fi un produs pur vegetal!

În lumea musulmană, situația e destul de clară, așa cum putem vedea în Coran (Surat 5.9):
"O, voi cei care credeți! Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] și săgețile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Seitan. Deci feriți-vă de ele ca să izbânditi!"
La începuturile Islamului această "prevedere" a fost mai puțin luată în serios, altfel nu ne închipuim cum a putut Omar Khayam să-și scrie Rubaiatele, însă odată cu întărirea puterii islamice, s-a terminat cu aceste plăceri diavolești.
later edit: Am trecut prea ușor peste descrierea raiului musulman, din Muhammed 47:15. Să ne reparăm greșeala: " [...] în el sunt râuri cu apă care nu este stricată și râuri cu lapte al cărui gust nu se strică și râuri de vin spre plăcerea celor ce beau, râuri de miere limpede. Și vor avea în el din toate rodurile precum si iertarea de la Domnul lor. (Oare sunt ei) ca acela care va sălășlui veșnic în Foc și ca aceia cărora li se va da să bea apa clocotită, ce le va mărunți intestinele?”.  Așadar nu disperați, există speranță!

În ce privește America, sunt dovezi că amerindienii, în special cei din sud-vestul Americii de nord, știau să producă vin și înainte de colonizare, însă rezultatul era exclusiv folosit în cadru ritualic, șamanic (Frank, Moore, Ames,  Historical and Cultural Roots of Drinking ProblemsAmong American Indians), alături de alte substanțe psihotrope.

Ilustratie din Shiwubencao (Materia dietetica)
Perioada Ming (1368-1644)
China reprezintă un capitol aparte. Chiar dacă vinul a fost cunoscut încă din cele mai vechi timpuri, după cum am văzut chiar în primul articolul al seriei de față, iar alte cercetări arheologice au scos la iveală vase în care s-a aflat vin, unele datând din epoca bronzului (2000-700 i.H), vinul n-a fost niciodată pentru chinezi o băutură de masă, ci una exotica, adesea apreciată doar de împărați și de cei mai mult decât prosperi. Abia după cucerirea Ghaocangului (un mic stat aflat pe Drumul mătăsii) în timpul dinastiei Tang (aprox. 641 d.H.), China imperială dobândește un strugure potrivit vinificării, numit maru, precum și stiința facerii vinului. Curând vinul va inspira poeții, poate cel mai notabil fiind Li-bai (701–762). Iată o mostră:
Să dăm pe gât, şi vinul,
Şi luna prinsă-n ceşti,
Căci azi sunt albi la tâmple
Toţi oamenii aceşti ! (La o ceaşcă de vin, trad. Eusebiu Camilar).
Alți poeti Tang au vorbit laudativ de vinurile din Liangzhou, Taiyuan si Shanxi.
Însă, cu excepția acestei bule culturale, vinul din struguri nu a prins, chinezii de rând fiind mult mai multumiți cu obișnuitul lor vin de orez sau cu băuturile tari, distilate, iar din punct de vedere religios, vinul nu are o uzanță ritualică pentru chinezi, fie ei taoiști sau adepți ai confucianismului.
(va urma)

(scris pentru revista Millesime nr. 8/2017 pg 70-73. Revista poate fi achizitionata direct de la sursa, din sectiunea shop)

0 comentarii: